Cariera sa a coincis cu cele mai dure acţiuni şi anchete ale Securităţii. Pentru colonelul Gheorghe Enoiu, după o viaţă închinată brutalităţii, detaliile sordide ale propriului trecut revin acum la suprafaţă. EVZ prezintă în premieră mărturia torţionarului, oferită în 1967 Consiliului Securităţii Statului. Cincizeci de pagini de justificări şi, mai mult decât atât, traseul celui mai sângeros deceniu al dictaturii comuniste.

Descoperit recent în arhive de cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dosarul de cadre al fostului colonel de Securitate Gheorghe Enoiu conţine cincizeci de pagini scrise de mână, care clarifică parţial o parte din nebuloasele ce au planat asupra marilor anchete derulate de principala instituţie represivă a dictaturii comuniste.

Dosarele „lotului Pătrăşcanu”, vârtejul stârnit de celebra „anonimă” adresată lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1962, care s-a soldat cu arestări masive în organizaţia PCR din Bucureşti, sau reeducările de la Aiud sunt inventariate într-un raport-fluviu, redactat de Enoiu în 1967 pentru a se justifica în faţa Consiliului Securităţii Statului.

Abuzurile şi ilegalităţile, comise ca membru şi, ulterior, şef al Direcţiei Anchete Penale din Ministerul de Interne, aveau nevoie de un alibi. IICCMER a trimis deja la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mapa profesională a torţionarului, completând informaţiile prezente în dosarul 87/P/2007, cel care în care procurorii cercetează activitatea represivă a lui Gheorghe Enoiu.

EVZ a scris vineri despre posibilele implicaţii acestui demers, notând că „probatoriul care ar putea aduce prima condamnare penală a unui "călău" din garda dictaturii comuniste”.

Pe urmele “măcelarului de la Interne”

În raportul din 1967, fostul colonel de Securitate recunoaşte, într-o spovedanie de cincizeci de pagini, că a comis abuzuri, maltratând deţinuţii şi acceptând să ancheteze persoane arestate ilegal. Despre toate, Enoiu vorbeşte în limbajul codificat al represiunii, solicitând clemenţa Partidului şi aruncând întreaga vină pe „starea de lucruri existentă”.

Astăzi, fostul colonel, ajuns la vârsta de 82 de ani, s-a retras în Măniceştiul natal, în judeţul Argeş, şi trăieşte dintr-o pensie lunară de 2300 de lei. După o viaţă închinată brutalităţii, detaliile sordide ale propriului trecut revin acum la suprafaţă.

Gheorghe Enoiu a fost trecut în rezervă în 1968, reactivat imediat și trimis din nou la pensie în 1973. Sumele erau importante chiar și acum trei decenii

"Evenimentul zilei" vă prezintă în premieră mărturia completă din 1967 a torţionarului Gheorghe Enoiu, omul despre care însuşi Partidul scria în acel an că “a încălcat în mod grav legalitatea socialistă, folosind metode brutale de constrângere fizică şi morală”.

Până la urmă, opera infamă a colonelului de Securitate, documentată de zecile de mărturii ale celor care au trecut prin mâna anchetatorului diabolic, a fost condamnată printr-o simplă excludere din PCR. În rest, toate privilegiile lui Gheorghe Enoiu s-au păstrat intacte.

Până astăzi, nimeni nu şi-a pus nici măcar problema retragerii celor unsprezece decoraţii militare oferite lui Enoiu pentru calitatea teribilă a torturilor sale.

11 decorații militare a primit colonelul Gheorghe Enoiu pentru "serviciile" oferite dictaturii comuniste “Am participat la foarte multe acţiuni bune cu care mă mândresc că am servit partidul şi patria, pe oamenii muncii din rândul cărora provin. Ele constituie tot fondul vieţii mele”, Gheorghe Enoiu în 1967 ENOIU DESPRE... ... Cazul Alexandru Iacob

• Alexandru Iacob a fost subalternul lui Vasile Luca, primul ministru de Finanţe al României comuniste. Condamnat în 1954 la douăzeci de ani de închisoare în procesele înscenate grupului Ana Pauker-Teohari Georgescu-Vasile Luca, Iacob nu şi-a recunoscut niciodată vina şi a fost reabilitat în 1968 de Nicolae Ceauşescu. În cei 12 ani petrecuţi în detenţie (1952-1954), Iacob a trecut prin cele mai dure închisori ale regimului – Aiud şi Râmnicu Sărat. În anii ’80, a emigrat în Suedia.

"Grupul de anchetatori din care am făcut parte a fost convocat de Gheorghe Pintilie, Col. Dulgheru, Gen. Vladimir Mazurov în martie 1952 şi ni s-a spus că la arestul din Calea Plevnei se află arestat un grup pe care noi va trebui să-l anchetăm şi că materialul îl vom primi de la Partid, fiindcă acolo a fost constituită o comisie care a verificat faptele lor.

Ni s-a indicat ce să-i întrebăm până la venirea materialelor, să-i anchetăm despre faptele săvârşite împotriva statului şi a partidului. Mie mi s-a repartizat spre anchetare Iacob Alexandru, fost adjunct al lui Vasile Luca la Ministerul Finanţelor. L-am anchetat un an şi ceva de zile. Noi îi întrebam acelaşi lucru, ei răspundeau că nu au săvârşit nimic, iar materialele nu ne veneau de nicăieri.

Când mergeam la „analize”, consilierii sovietici şi Gen. Pintilie ne apostrofau că nu ştim să-i „demascăm”. Când au venit materialele am aflat că, de fapt, cu unii dintre arestaţi se discutase şi la partid. Aceste materiale erau aşa de încurcate, că nu înţelegeam nimic. Erau probleme economice tratate la un nivel inaccesibil pentru pregătirea pe care o aveam, iar multe erau şi greşite, numai şi numai cu tendinţa de a acuza cu orice preţ.

Până în vara lui 1952, când au fost aduşi în Direcţie doi tovarăşi noi, însărcinaţi cu coordonarea anchetei, reuşisem să învăţ de la cei arestaţi despre problemele care li se puneau în sarcină şi eram convins că unele lucruri nu stau în picioare. Totuşi, în luna august 1952, cu participarea noilor anchetatori şi a noastră, mulţi dintre cei arestaţi au fost bătuţi crunt. Ni s-a spus că este dispoziţie de la conducere.

Tot grupul de anchetatori eram disperaţi fiindcă nu se întrevedea cum se va rezolva acea problemă. În şedinţele de analiză pe care le aveam ni s-au dat indicaţii să căutăm anumite hibe din viaţa şi trecutul celor arestaţi şi astfel compromişi vor fi determinaţi mai uşor să-şi recunoască „vina”. Personal, m-am deplasat de mai multe ori în ţara să verific activitatea lui Iacob"

• Trimis la Moscova pentru studii la sfârşitul lui 1953, Enoiu nu s-a mai ocupat de caz. Recunoaşte însă „arestarea unor oameni nevinovaţi, maltratarea altora, menţinerea în detenţie aproape trei ani de zile”.

... Cazurile Tudor Dincă şi Mişu Dulgheru

• Coloneii Tudor Dincă şi Mişu Dulgheru au fost colaboratorii lui Teohari Georgescu, primul ministru de Interne al României comuniste, arestat în 1952 pentru „deviere de dreapta”. Mişu Dulgheru a avut un rol hotărâtor în organizarea reeducării de la Piteşti-Gherla şi Tg. Ocna. Ambii au căzut în dizgraţie după arestarea lui Teohari Georgescu, fiind reţinuţi. Dincă a scăpat după aproape un an de detenţie, Dulgheru a fost condamnat şi după eliberare a plecat în Israel. Ambii au rămas, până la sfârşitul vieţii, nişte stalinişti convinşi.

"Nu ni s-a spus niciodată ce li s-a reţinut în sarcină acestor oameni. În rândul nostru, al anchetatorilor, s-a creat o stare de tensiune, de nesiguranţă, fiindcă nu ştiam că aceşti oameni să fi săvârşit fapte pentru care să fie arestaţi. Starea de lucruri existentă a dus la executarea orbească a oricăror dispoziţiuni, unele fiind chiar deformate de noi, mai ales că totul era îndreptat spre a vedea, în orice activitate, duşmanul"

... Cazul Constantin Niţă şi „anonima” calomniatoare

• Constatin Niţă era, la începutul anilor ’60, secretar al Comitetului de Partid Bucureşti. A fost arestat în august 1961, alături de un grup de 28 membri de partid, sub acuzaţia că i-ar fi trimis o scrisoare anonimă lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în care atrăgea atenţia asupra persoanelor din anturajul său. Deşi arestaţii nu erau vinovaţi, sub presiunea bătăilor, Radu Stanciu a declarat că el a scris anonima pentru a scăpa de torturi. Ulterior a fost descoperit adevăratul autor al scrisorii.

"Arestarea acestor oameni a fost ilegală, dispusă de Gheorghiu Dej. În septembrie 1962, când m-am întors din concediu, mi s-a spus să merg la arestul Uranus că acolo sunt arestaţi unii activişti de partid incriminaţi că ar fi făcut o anonimă calomniatoare la adresa familiei lui Dej. La arest, anchetatorii mi-au spus că unii arestaţi au fost şi bătuţi şi că este ordin să fie bătuţi în continuare.

Unul din ei, Stanciu, recunoscuse că el este autorul. Am stat de vorbă cu toţi cei arestaţi. Tovarăşul Niţă nu ştia ce este cu el. În afară de faptul că încercase să aibă relaţii intime cu soţia cântăreţului de muzică uşoară Gică Petrescu, omul nu ştia ce-i cu el şi era disperat. Telefoane primeam din oră în oră de la tovarăşul Drăghici care mi-a dat ordin să-l batem pe Stanciu, să stăm de vorbă cu artistul Gică Petrescu şi să-l reţinem şi pe el.

Am analizat situaţia cu lucrătorii şi am interzis să mai fie bătut Stanciu. Când a aflat, tov. Drăghici a reproşat că „Enoiu spune ca noi şi face ca el”. M-a durut mult şi m-a îngrozit felul cum a fost nedreptăţit acest om, Niţă. Pe noi, superiorii ne puneau să luăm măsuri ilegale"

... Coloniile de muncă "Până în 1951, se aflau în închisori mii de arestaţi fără mandate. După 1951, a început să se legalizeze situaţia prin emiterea de decizii de încadrare în unităţi de muncă. În decursul anilor au fost arestaţi ţărani care se opunea colectivizării, oameni nemulţumiţi, agitatori unde faptele nu se puteau proba, agenţi nesinceri ai organelor noastre, elemente cu antecedente politice.

Mulţi au fost încadraţi în colonii de muncă. Pentru elementele venite din fostele partide fasciste, burgheze era justificată luarea acestor măsuri, mai ales în perioada de început. Au fost trimise însă, în mod nejustificat, şi alte elemente, ţinute în colonii ani de zile. Instituţia aceasta a „coloniilor de muncă” dădea posibilitatea să se săvârşească multe ilegalităţi"

... Dislocări şi domiciliile obligatorii "Consider că pentru foştii exploatatori, elemente periculoase din aparatul de represiune burghez, elemente din partidele politice burgheze, într-o perioadă dată a fost necesar să se ia asemenea măsuri”- ... Reeducare„Personal am anchetat şi am condus anchete în problema legionară, în toţi cei 18 ani de activitate.

I-am cunoscut personal pe legionari şi cred că pot aprecia pericolul social pe care-l reprezintă. S-au făcut eforturi mari şi s-au obţinut unele rezultate bune. Multe elemente au renunţat la activitatea lor. Cred că s-au făcut şi greşeli. Au fost alese la acţiuni de reeducare elemente care şi acolo au acţionat abil în vederea intereselor lor legionare"

... Enoiu "Regret mult de tot lipsurile mele şi eu singur repudiez cu toată hotărârea tot ce a fost rău în activitatea mea. Lipsurile mele sunt incontestabil lipsuri. Dar unele au fost stimulate, altele le-am săvârşit în baza ordinelor greşite pe care le-am executat, altele sunt numai şi numai ale mele. Am încredere nemărginită în partid şi oamenii săi, iar speranţa şi convingerea mea este fermă că faptele mele nu vor fi judecate decât aşa cum au fost şi cât mi-au aparţinut mie, fără a răspunde de cele care, într-un fel sau altul, aparţin altora" "O datorie de luptă împlinită". Așa își descrie activitatea represivă colonelul Enoiu „Între anii 1958-1962, s-au luat unele măsuri abuzive împotriva unor cetăţeni nemulţumiţi. Conducerea Securităţii a greşit mult în această perioadă. Sunt convins cu toată fiinţa mea că am greşit prin atitudine. Just a fost ostracizată cu toată tăria atitudinea mea, dar cred că trebuia mers mai departe, să se vadă şi faţă de ce fapte am avut acele atitudini”