Statul, dator cu peste 714 mil. € pentru medicamente

Statul, dator cu peste 714 mil. € pentru medicamente

Producătorii de medicamente generice cer statului plata arieratelor, care se ridică la peste 714 milioane de euro, şi reducerea termenelor de plată, care se apropie de un an.

Valoric, medicamentele generice reprezintă un sfert din piaţa medicamentelor din România. Din punctul de vedere al consumului, acestea reprezintă 62% din piaţă, potrivit datelor  Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente Generice (APMRG).

De la începutul acestui an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a decontat medicamentele livrate de producătorii de medicamente generice din România, iar datoriile au ajuns la 1,5 miliarde de lei, echivalentul a aproape 360 de milioane de euro, în condiţiile în care, ca urmare a unei ordonanţe adoptată de Guvernul Boc, s-au prelungit termenele de plată pentru medicamentele compensate şi gratuite, acestea putând ajunge 300 de zile, susţine APMRG.

"CNAS, în calitate de instituţie abilitată a statului în gestionarea fondurilor din domeniul sănătăţii, nu a început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind practic să încheie compensarea consumului de produse farmaceutice nici măcar pentru anul 2009", se arată întrun comunicat remis de APMRG.

Pe lângă datoriile pe care le are statul către producători, APMRG atrage atenţia şi că accesul românilor la medicamente s-a redus. Chiar dacă preţul medicamentelor generice a scăzut cu aproape 10R în ultimele 12 luni,  consumul s-a diminuat semnificativ în aceeaşi perioadă, indicând o scădere a puterii de cumpărare. Astfel, fără bani pentru medicamente, românii au fost nevoiţi să întrerupă tratamentele sau să nu mai meargă la medic pentru a i se prescrie reţete.

În cazul în care statul nu va rezolva problema arieratelor din sistemul medical, producătorii care deţin fabrici în România vor fi nevoiţi să reducă producţia şi costurile, operând concedieri, şi chiar să îşi lichideze afacerile din ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News