Franks, FMI: Suntem foarte impresionaţi de guvernul României

Franks, FMI: Suntem foarte impresionaţi de guvernul României

Şeful misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că directorii fondului au fost foarte impresionaţi de decizia guvernului de a-şi respecta angajamentul privind reducerea deficitului bugetar, prin majorarea TVA la 25%.

Conducerea FMI a aprobat virarea unei noi tranşe din împrumutul acordat României. Astfel, în conturile BNR vor ajunge 900 de milioane de euro.

O sumă de 1,15 miliarde de euro va fi deblocată de Comisia Europeană cel mai probabil în septembrie, a mai precizat Franks, citat de Bloomberg. Referitor la decizia guvernului de a aplica setul de măsuri de austeritate şi de a amajora TVA la 24%, Franks a spus că reacţia membrilor executivului a fost apreciată de condurcere FMI.

“În general, Fondul susţine eforturile României. În particular, unii dintre directorii FMI au menţionat că au foarte impresionaţi. Există anumite temeri că economia va continua să scadă şi ei vor să se asigure că autorităţile îşi vor continua eforturile de a menţine procesul de reformă”, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a FMI în România.

Membrii misiunii de evaluare vor reveni în România la finele acestei luni, pentru a analiza modul în care autorităţile şi-au îndeplinit sarcinile asumate prin acordul încheiat cu FMI.

România a semnat acorduri de finanţare în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Ne puteți urmări și pe Google News