Noul preşedinte al TVR o readuce pe Rodica Culcer la ştiri

Noul preşedinte al TVR o readuce pe Rodica Culcer la ştiri

Alexandru Lăzescu a declarat astăzi în emisiunea "Evenimentele zilei" că o va readuce pe Rodica Culcer la Departamentul de Ştiri al Televiziunii Române.

Noul preşedinte al TVR, Alexandru Lăzescu, a ales "Evenimentele zilei" pentru prima apariţie în presă de la numirea sa.

Băsescu i-a transmis lui Lăzescu să "recredibilizeze TVR"

El a precizat că Traian Băsescu, cel care l-a propus pentru această funcţie, l-a sunat după votul din Parlament: "Mesajul de fond a fost să recredibilizez Televiziunea Română".

"Nu am nişte constrângeri. Eu nu am fugit după acest post. Am primit luni dimineaţă un telefon, am primit propunerea, m-am gândit, am spus DA", i-a răspuns Lăzescu unui telespectator care a întrebat dacă TVR se va transforma într-o portavoce portocalie. 

Alexandru Lăzescu a mai precizat că Televiziunea este o instituţie mare, care are peste 3.000 de angajaţi, o instituţie "complicat" de condus.

În opinia acestuia, cea mai mare urgenţă a televiziunii este cea financiară: "sunt găuri mari în buget, un deficit între intrări şi ieşiri de 10,5 milioane de euro în 2009".  

"Veniturile TVR vin din trei surse mari: taxa audiovizuală, publicitate, anul trecut au venit mai puţini din acest domeniu, şi bani guvernamentali din care se plătesc releele", a precizat Lăzescu. 

Ce programe urmăreşte la TVR

Alexandru Lăzescu a susţinut în cadrul emisiuni "Evenimentele zilei", difuzate la postul B1 TV, că sunt emisiuni şi seriale foarte bune la TVR, dar care nu sunt promovate suficient.

"Mă uit la Jurnal, nu neapărat cu plăcere, la emisiunile lui Luca Niculescu, care sunt bine făcute, dar sunt emisiuni bune vândute prost. De asemenea, sunt difuzate nişte seriale foarte bune. Este necesar să faci un marketing aşa cum face Pro TV. Promovarea o poţi face banal, ca acum, sau mai bine", a declarat noul şef al TVR.

"Trebuia să găsim metoda prin care să facem un jurnal care să fie diferit. Facem Jurnal ca acum 10-15 ani, Trebuie găsit un mod inteligent prin care să punctezi. Însă, nu ştiu dacă este cazul să aducem figuri noi de prezentatori sau moderatori. Există o frustrare în TVR în această privinţă. Aş merge pe o formulă de mijloc, din nu aş elimina chestiunea asta, dar cel mai bine este ca primul pas să fie căutarea în interior", a explicat Lăzescu.

Totodată, acesta îşi doreşte să folosească mai bine site-ul TVR şi să dezvolte platforma online.

Alexandru Lăzescu este astăzi, de la 15:30 la 16:30, în studioul "Evenimentele zilei", emisiune difuzată pe B1 TV, pentru a vorbi despre planurile sale la TVR.

Lăzescu vine în locul lui Sassu la TVR

Propus de preşedinţie, el a fost preferat Adei Meseşan, în urma amplificării în plenul parlamentului a scandalului "taxa pe apariţii la televizor".

După o lungă şedinţă parlamentară finalizată cu circul de rigoare, puterea a reuşit să-şi impună reprezentantul în fruntea TVR. Noul preşedinte director general al televiziunii publice, în locul PSD-istului Alexandru Sassu, este Alexandru Lăzescu, propus de preşedinţia României. Şefia radioului public a fost cât pe ce să fie suflată de opoziţie.

Deşi majoritatea membrilor consiliul de administraţie (CA) ai radioului public au votat pentru desemnarea lui Ovidiu Miculuescu, propus de PSD, parlamentarii puterii l-au respins. În semn de protest, reprezentanţii opoziţiei s-au retras din sala de şedinţe, chiar înainte de începerea votului.

Surpriza de la Radio

La TVR, lucrurile au mers conform planului, cu toate că PDL-iştii se temeau de trădarea UDMR. Din acest motiv, democrat-liberalii le-au pus partenerilor de guvernare condiţia ca votul pentru şefia Televiziunii să aibă loc înaintea celui pentru şefia Radioului, unde maghiarii aveau candidat.

După ce au fost validaţi de parlament, cei 13 membri ai CA ai TVR s-au retras într-o sală pentru a-l alege pe cel care va ocupa funcţia de preşedintedirector general. Cu opt voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", Alexandru Lăzescu a fost ales şef al TVR.

În camera unde membrii CA ai radioului public s-au retras pentru alegerea noului director general lucrurile s-au complicat. În urma votului, ambii candidaţi, cel al puterii - Demeter Istvan - şi cel al opoziţiei - Ovidiu Miculescu - au obţinut un număr egal de voturi.

La reluarea votului, spre stupoarea puterii, majoritatea a fost obţinută de Ovidiu Miculescu, propunerea PSD. Potrivit reprezentanţilor PDL, blocajul iniţial a fost cauzat de abţinerea unuia dintre membrii CA, suspectat fiind Bogdan Hossu, reprezentantul salariaţilor din radioul public. De altfel PDLiştii se temeau de jocul dublu al acestuia. Ei susţineau că Hossu a promis votul atât PDL-ului, cât şi PSD-ului.

Respins de parlament

Deşi reprezentantul PSD, Ovidiu Miculescu, a fost ales şef al radioului de către consiliul de administraţie, comisiile de cultură ale celor două Camere ale parlamentului, unde PDL deţine majoritatea, au refuzat desemnarea.

La audierile din comisii, parlamentarii PDL şi UDMR i-au dat lui Miculescu aviz negativ. A urmat şedinţa de plen a parlamentului, pentru validarea atât a şefului TVR, cât şi cel al Radioului.

Discuţiile dintre putere şi opoziţie s-au blocat în procedura de vot. PSD şi PNL au cerut un vot în bloc atât pentru Lăzescu la TVR, cât şi pentru Miculescu la Radio. PDL a refuzat această variantă, propunând vot separat. Votul în bloc nu i-ar fi permis respingerea noului director al radioului public. În final, PDLiştii, majoritari fiind, şi-au impus punctul de vedere. Supăraţi, reprezentanţii PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţe şi au anunţat că vor contesta votul.

Asta nu a împiedicat PDL să treacă la votul în plen pentru instalarea noului director al TVR.

CONTRE ÎN PLEN

Meseşan: "Eu nu mă vând pe gratis"

Nominalizarea şefei Biroului de Pre să al PDL, Ada Meseşan, în CA al TVR a stârnit reacţii virulente în plen. Motivul: declaraţia făcută EVZ de deputatul PDL Mihai Boldea, care a acuzat-o pe Meseşan că i-ar fi condiţionat apariţia la te levi ziuni de încheierea unui contract de con sultanţă de 1.000 de euro lunar. Contrele din PDL au fost agăţate rapid de PSD care a împărţit parlamentarilor fluturaşi cu declaraţiile în cauză.

Dacă Victor Socaciu (PSD) a fluturat "şpăguirea apariţiilor TV", Mircea Toader (PDL) a apă rat-o pe Meseşan ("Ce spune Boldea nu este adevărat la nivelul pe care-l spune") şi i-a promis lui Boldea excluderea din PDL. Chemată să dea lămuriri în plen, Meseşan a parat de pe holul parlamentului: "E o minciună. N-am niciun contract cu niciun parlamentar. Eu nu mă vând pe gratis". (Anca Simina)

ULTIMA ORĂ

Demeter Andras Istvan va conduce Radioul

În privinţa şefiei radioului, UDMR a cerut să nu se revină la vot în consiliul de administraţie al insti tuţiei, ci următorul clasat, Demeter Andras Istvan, să fie audiat în comisiile de cultură şi votat în plen.

Lucru care s-a şi întâmplat, iar candidatul propus de UDMR a obţinut avizul comisiilor de cultură şi acceptul plenului parlamentului, cu 237 voturi pentru şi două împotrivă.

CARIERĂ

Cine este noul şef al televiziunii publice

Alexandru Lăzescu a fost publicist la "Viaţa Politehnicii", în anii ’70, şi apoi la "Opinia Studenţească", la începutul anilor ’80, revistele studenţeşti care au creat puternica şcoală de presă de la Iaşi. La bază este inginer de telecomunicaţii, până în 1989 fiind asistent universitar la Politehnica ieşeană.

După victoria lui Ion Iliescu la prezidenţiale, din mai 1990, Alexandru Lăzescu reacţionează prin fondarea ziarului "Monitorul" din Iaşi, ziar ce-şi propunea schimbarea mentalităţilor ca avanpost al societăţii civile şi care a fost ulterior rampa de lansare a numeroşi jurnalişti care ulterior fac carieră la nivel naţional. Alături de ceilalţi acţionari, la mijlocul anilor ’90, cre ează cea mai mare reţea de presă locală din România, reţeaua "Monitorul", cu titluri în peste 20 de judeţe din ţară, ajunsă ulterior în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vîntu.

În paralel, este directorul Fundaţiei "Soros" la Iaşi şi militează pentru deschiderea unei filiale şi la Chişinău. Devine editorialist la revista "22" şi, timp de doi ani, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, este director executiv al Televiziunii Române. (Gabriel Gachi)

Ne puteți urmări și pe Google News