Capello visează să câştige titlul mondial cu Anglia

Capello visează să câştige titlul mondial cu Anglia

Italianului Fabio Capello, selecţionerul Angliei, este fascinat de ideea de a primi pe viitor onorurile de Sir, aşa cum există deja în lumea fotbalului Sir Alex Ferguson, de la Manchester United, Sir Alf Ramsey, antrenorul cu care Albionul cucerea în 1966 unicul titlu mondial, Sir Bobby Charlton etc...

Înainte de plecarea spre Africa de Sud, emisarii Reginei le-au adus la cunoştinţă oficialilor federaţiei că un succes al "leilor" britanici ar fi răsplătit nu numai financiar, ci şi prin înnobilarea celor care au contribuit la câştigarea trofeului cu titlul de Sir. Capello şi-a propus să conducă Anglia până în 2012, după încheierea Euro, apoi se va retrage din fotbal.

Dacă pentru jucători nu ar fi nicio problemă să devină cavaleri ai Regatului, în cazul lui Capello, care este străin, Regina va impune titulatura, aşa cum a procedat şi-n alte cazuri: fostul cancelar german Helmut Khol, fostul preşedinte francez François Mitterrand sau cu ex-primarul New York-ului, Rudolph Giuliani.

Tatăl său a fost prizonierul naziştilor

Capello le-a cerut jucătorilor să dea totul mâine (ora 17.00, TVR 1), în "optimea" cu Germania, fiindcă naţionala Albionului nu a mai reuşit o victorie importantă în faţa unui nume mare din fotbal tocmai din 1966, în meciuri K.O. la Mondiale.

Legendarul tehnician italian este montat să bată Germania şi pentru că tatăl său, Guerrino, a fost prizonier în lagărele naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Joe Cole a transmis mesajul întregii echipe: "Suntem cu tine, Fabio, şi împreună vom învinge şi nu ne vom opri decât în finală", iar autorul golului cu Slovenia, Jermain Defoe, i-a replicat lui Franz Beckenbauer, care i-a făcut proşti pe englezi deoarece n-au fost în stare să-şi câştige Grupa C: "Prostul este el şi o va vedea când îi vom bate pe germani şi îi vom elimina!".

SERGIU RADU DĂ GERMANIA FAVORITĂ

"Are tineri talentaţi, iar Anglia este tare obosită"

Sergiu Radu, atacantul divizionarei secunde germane Energie Cottbus, cunoaşte fotbalul nemţesc şi este optimist în privinţa succesului "panzerelor" în faţa Angliei: "Atuurile Germaniei mi se par a fi o generaţie de tineri foarte talentaţi şi dornici de performanţe, care mai sunt şi foarte omogeni, în pofida faptului că provin din mai multe naţionalităţi, şi faptul că Anglia arată ca o echipă tare obosită. Singura grijă pe care mi-o fac pentru ei este că Anglia îl are pe bancă pe Capello, care este unul dintre cei mai mari antrenori din lume şi care poate inventa ceva surprinzător. Altfel, englezii nu au «foamea» de trofee a puştilor lui Low, chiar dacă este un Mondial, deoarece au câştigat prea mult cu echipele lor de club".

Ne puteți urmări și pe Google News