Avocatul lui Dan Diaconescu începe ofensiva

Avocatul lui Dan Diaconescu începe ofensiva

Dan Diaconescu l-a ales pe Mihai Rapcea reprezentant legal în scandalul în care patronul OTV-ului este acuzat de şantaj. Numele lui Rapcea, în vârstă de 35 de ani, se leagă de cel al liderului MISA, Gregorian Bivolaru, ambii ducând o viaţă de yoghin, primul dintre ei lăudându-se cu un palmares extracurricular în organizaţii radicale, ca Noua Dreptă, apariţii la OTV şi alte emisiuni ale televiziunilor private.

În această după-amiază, avocatul lui Dan Diaconescu, Mihai Rapcea, a făcut prima mutare. Acesta a făcut plângere împotriva actelor de urmărire penală la adresa clientului său.

"Vă rog să constataţi că nu această rezoluţie nu cuprinde motivele, şi nu face vorbire despre indiciile sau probele care au fost de natură să ducă la schimbarea calităţii mele procesuale în acest dosar, din martor în învinuit", se menţionează în documentul redactat de Rapcea, în numele clientului său.

Reţinerea lui Diaconescu, o "făcătură"

Ne puteți urmări și pe Google News

Argumentul lui Rapcea este că procedura penală a fost încălcată în cazul lui Dan Diaconescu. "Deşi în cauză Diaconescu a fost citat şi audiat ca martor, i s-a adus la cunoştiinţă rezoluţia contestată fără a i se prezenta un act de schimbare a calităţii acestuia din martor în învinuit, şi fără a i se prezenta argumentele, indiciile sau probele potrivit cărora s-a realizat schimbarea calităţii sale în acest dosar", anunţă Mediafax.

În ceea ce priveşte implicarea clientului său în acest scandal, Rapcea a declarat aseară, în faţa sediul DNA, că acest dosar este "o făcătură". Acesta a mai precizat că telefoanele persoanelor implicate în dosar erau ascultate. "Astfel, procurorii au ştiut tot timpul unde sunt protagoniştii acestui dosar. Şi, cu toate acestea, au ales acest moment în care Dan Diaconescu se afla în vacanţă pentru a interveni, în special pentru a nu-l găsi pe acesta acasă şi pentru a da o amploare mediatică acestui caz".

Tinereţe de yoghin

Pe blogul avocatului Mihai Rapcea, au fost publicate şi fotografii din tinereţea celui care acum îl apără pe Dan Diaconescu. Cele mai interesante îl surprind pe Rapcea dedicat cauzei yoghine.

Fotografiile yoghinului Rapcea redau câteva momente de la un concurs din 1995, în timp ce executa celebra poziţie a lotusului, apoi felicitat de Bivolaru la un alt concurs, iar în 1999 apare din nou alături de guru Bivolaru, împreună cu sora sa mai mică. În şirul de amintiri postate de Mihai Rapcea se regăseşte şi o fotografie din sediul Partidului Liberal-Democrat, din 1997, alături de Viorel Ene, preşedinte al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 (AVMR), un vechi prieten al său.

Avocat pentru Diaconescu şi extremiştii de la Noua Dreaptă

În urmă cu 10 ani, în România şi în Republica Moldova s-au pus bazele unei organizaţii naţionaliste de extremă dreaptă, botezată de membrii fondatori Noua Dreaptă, cu însemnul reprezentativ crucea celtică. Noua Dreaptă, rasistă, antisemită şi eurosceptică, a ajuns în presa locală din Iaşi în 2009, după ce a scandat lozinci antisemite, acuzând comunitatea de evrei de moartea poetului Mihai Eminescu.

Membrii Noii Drepte sunt radicali atunci când vine vorba despre avorturi şi drepturile homosexualilor, organizând manifestări, sub titulatura "Marşului normalităţii", împotriva minorităţilor sexuale, ca nemulţumire a GayFest-ului organizat în fiecare an în Bucureşti.

Alături de prietenul său, Viorel Ene, a semnat în mai 2010, o scrisoare de nemulţumire la adresa primarului Oprescu, cel care a autorizat parada homosexualilor.

"Asociaţia noastră denunţă deciziile filo-homosexualului Sorin Oprescu, primarul pidosnicilor, care permite exhibarea imorală şi scandaloasă a aşa-zisei parade a homosexualilor în central Capitalei, dar interzice în mod abuziv şi ilegal victimelor mineriadelor strângerea de semnături în perioada 1-12 iunie 2010 pentru arestarea kaghebistului Ion Iliescu", se preciza în documentul semnat, de Viorel Ene, în calitate de preşedinte al AVMR, Mihai Rapcea, ca vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor şi de Victor Roncea, în calitate de preşedinte al Civic Media.

Împreună cu Ene, Mihai Rapcea a mai organizat manifestări, chiar şi pe vremea în care Traian Băsescu era primarul Capitalei. Un astfel de exemplu e din aprilie 2004 (foto), când Ene a organizat un protest pentru AVMR, însă la care, majoritatea participanţilor erau membri MISA, aduşi de Rapcea.

În aprilie 2004 - Traian Băsescu, primar al Capitalei, Viorel Ene (centru) şi Mihai Rapcea (dreapta)Sursa foto: Mediafax

Rapcea se teme de Big Brother Rapcea a mai demonstrat şi împotriva cipurilor electronice din documentele de identitate. Membru şi al ONG-ului Coaliţia împotriva Statului Poliţienesc, Rapcea a atacat în instanţă, în 2009, Hotărârea de Guvern 55 din februarie 2009 care reglementează situaţia dispozitivelor medicale implantabile active, "definite ca instrumente şi echipamente, cu software-ul aferent, destinate a fi introduse în corpul uman, chirurgical sau în orificiile naturale, unde rămân implantate după intervenţia medicului". Argumentul avocatului este acela al monitorizării permanente a românilor.

În aceeaşi direcţie, tot anul trecut, în luna februarie, avocatul lui Dan Diaconescu a dat în judecată compania Vodafone, pe motiv că operatorul de telefonie înregistrează convorbirile persoanelor. În acest fel, confideţialitatea datelor client-avocat fiind compromise. "Apreciez că mi se încalcă în mod grav dreptul la menţinerea secretului profesional, a confidenţialităţii comunicării cu clienţii", declara Mihai Rapcea, avocatul lui Dan Diaconescu, anul trecut. 

CITIŢI ŞI: Dan Diaconescu, reţinut 24 de ore

Dan Diaconescu, pus sub învinuire pentru şantaj şi ameninţare: "Ancheta este un abuz"

Afacerile lui Doru Pârv şi relaţiile lui Dan Diaconescu în PDL