Nicolas Anelka a trecut la atac la adresa selecţionerului francez după o discuţie secretă între Zizou şi veteranii lotului.
Niciodată nu a fost o asemenea atmosferă explozivă la naţionala Franţei ca acum. La pauza meciului cu Mexic (scor 0-2), selecţionerul Raymond Doemech i-a reproşat lui Nicolas Anelka că se plimbă pe teren, în loc să dea totul pentru echipă.
Vârful lui Chelsea a avut drept răspuns o ieşire de o virulenţă incredibilă, făcându-l fiu de târfă pe Domenech, după ce, iniţial, îi adresase o înjurătură cu trimitere sexuală ("Să ţi-o b... în c...!"). Federaţia a decis imediat să-l scoată din lot pe Anelka şi să-l trimită acasă.
Evra vrea să ştie cine a fost turnătorul din vestiar
Actul de indisciplină al lui Anelka a pus şi mai mult gaz pe foc în vestiarul "cocoşilor". Patrice Evra, căpitanul echipei, a surprins prin faptul că nu şi-a manifestat indignarea faţă de cele petrecute, ci de ideea că între ei se află un "trădător", care a dezvăluit totul presei: "Nu am altă dorinţă decât să aflu cine a turnat un lucru care trebuia să rămână între noi".
Şefii federaţiei sunt sideraţi de faptul că Anelka a comis un astfel de gest, ei considerându-l cel mai politicos şi mai manierat jucător din lot până la acest episod.
Gourcouff a sărit la Ribery
Anelka a refuzat împăcarea şi a părăsit deja cantonamentul tricolorilor. Cotidianul "Liberation" susţine că a existat o întâlnire secretă în hotelul francezilor, cu două zile înainte de meciul cu Mexic, în care ar fi fost implicaţi patru "veterani" - Evra, Ribery, Gallas şi Henry -, dar şi fostul mare internaţional Zinedine Zidane. Acesta a încurajat revolta faţă de Domenech, antrenorul pe care nici el nu l-a agreat niciodată.
"Zizou" i-a sfătuit pe contestatari să ceară schimbarea sistemului de joc şi trimiterea pe bancă a lui Gourcuff şi Govou. Contestatarii şi Zidane doreau o echipă mai ofensivă, ceea ce Domenech nu a făcut. Ostilităţile din tabăra "cocoşilor" nu s-au încheiat.
La antrenamentul de astăzi, Yoann Gourcouff i-a reproşat lui Frank Ribery că a intervenit pentru a-l scoate din echipă. Cei doi au fost la un pas de bătaie, dar au fost separaţi de colegul lor Toulalan.
"Tuturor ne pare rău de incidentul cu Anelka. Dacă şi-ar fi cerut scuze ar fi fost OK.“ RAYMOND DOMENECH, selecţioner Franţa
SCANDALURILE CONTINUĂ
"Cocoşii" nu s-au antrenat astăzi!
Tabăra franceză începe să se transforme tot mai mult într-un câmp de luptă în care însă bătălia se poartă între propriile ziduri. Jucătorii au refuzat să iasă astăzi la antrenament, după ce căpitanul Patrice Evra a avut şi el un schimb de replici pe ton ridicat cu preparatorul fizic Robert Duverne.
Aceasta şi-a aruncat cronometrul pe teren şi a plecat la vestiar, iar jucătorii s-au dus glonţ la autobuz, deşi aveau antrenament deschis şi mulţi tineri veniseră să-i vadă. Jean Louis Valentin, unul dintre şefii federaţiei franceze, a demisionat, declarând că este inacceptabil ceea ce fac jucătorii care reprezintă Franţa.
Davids şi "boul" Hiddink
Cazul Anelka este doar unul dintre episoadele în care fotbalul a oferit şi situaţii jenanate. În 1986, portarul Uli Stein l-a insultat pe selecţionerul Franz Beckenbauer, spunându-i că este un clovn care face baie în supa sa, aluzie la o reclamă în care apărea Kaizerul. Goalkeeperul german a fost trimis acasă.
Irlandezul Roy Keane, care a criticat condiţiile de pregătire înainte de Cupa Mondială din 2002, a fost exclus pentru că i-a spus selecţionerului McCarthy să-şi bage în c... Cupa Mondială. Eric Cantona şi-a bătut joc de selecţionerul francez Henri Michel, "vinovat" de a nu-l fi convocat la un amical împotriva Cehoslovaciei. Federaţia l-a suspendat de la naţională pe termen de zece luni.
Olandezul Edgar Davids a fost trimis acasă de la Euro 1996 pentru că l-a numit pe antrenorul Guus Hiddink "un bou incapabil, care ascultă de fraţii De Boer".