De 30 de ani, Kiraly Francis, din comuna Remetea, decorează piese de mobilier în stilul meşterilor populari din secolul al XIX-lea.
În cele mai multe cazuri, tradiţiile şi mai ales meşteşugurile se transmit din generaţie în generaţie. Meşteşugurile tradiţionale pierdute rămân, de multe ori, subiecte „de muzeu”, iar evoluţia tehnologică le face să rămână istorie. Cu toate acestea, mai există câte un pasionat care vrea să ducă mai departe arta tradiţională.
Premiul „Europa Nostra”
O astfel de persoană locuieşte în comuna Rimetea, judeţul Alba. Se numeşte Kiraly Francisc şi are 57 de ani. În anii de după căderea comunismului a încercat să-şi facă un rost în alte locuri, dar s-a întors de o bună bucată de vreme în Rimetea, loc din care spune că nu va mai pleca niciodată. Iar oricine a fost chiar şi o singură dată în Rimetea îl va înţelege.
Zona este de o frumuseţe aparte, iar satul este o adevărată bijuterie arhitectonică. Nu degeaba a primit premiul „Europa Nostra” (acordat anual pentru identificarea şi promovarea celor mai bune practici în conservarea patrimoniului cultural material în Europa - n.r.) şi atrage în fiecare an mai mulţi turişti decât populaţia comunei.
De altfel, cam în fiecare casă din Rimetea este amenajată o mică pensiune, chiar dacă este vorba despre două- trei camere pregătite pentru turişti.
„La început, am copiat de pe mobila veche”
Kiraly Francisc a reuşit să găsească aici inspiraţia şi liniştea necesare pentru a reînvia o tradiţie pierdută în preajma Primului Război Mondial - pictarea mobilei. A început în urmă cu circa 30 de ani şi a ajuns acum să fie cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate.
„Meseria, nici nu am furat-o, nici nu am învăţat-o. Am învăţat de pe mobila veche care există în Rimetea, prin muzee şi pe la diferite familii în case. Pentru că nu era continuitate în a face mobilă pictată. Cele mai multe şi mai frumoase s-au făcut prin anii 1800, pe urmă sunt datate cu 1910-1918 şi de acolo s-a întrerupt. Acum 30 de ani am început ca autodidact, mi-a plăcut tradiţia locală, mi-a plăcut arta populară şi am învăţat. Am copiat de pe mobila veche la început, până mi-am format stilul şi am învăţat secretele meseriei, totul fără niciun ajutor. Acum deja am culori stabile, e o nuanţă plăcută şi cu toate elementele de tradiţie pe care le-am preluat de pe mobilele vechi. Nu fac copie. La început făceam doar ca să învăţ. Acum, când e pregătită suprafaţa pentru decor, iau culorile direct pe pensulă şi lucrez, după cum am inspiraţie pe moment”, povesteşte Kiraly.
Meşterul spune că, înainte de a se apuca de lucru, trebuie să ştie ce element de mobilier va decora. „Mai întâi a trebuit să cunosc forma fizică - ladă de zestre, bancă cu spătar, bancă fără spătar, scaunele toate sunt de o formă deosebită - şi pe urmă tehnica de vopsire, mai întâi a suprafeţei, şi a picturii în ultima fază”, conchide Kiraly Francisc, adăugând că, în prezent, lucrează numai la comandă.
SECRETUL VOPSELEI
„Îi dă o viaţă foarte lungă”
La fel ca în orice meserie, şi aceasta are secretele ei bine păstrate, care se transmit de la maestru la ucenic. Un astfel, de exemplu, e tehnica mâinii care ţine pensula subţire şi trage o singură linie şerpuită şi tot mai subţiată.
„Acum, se lucrează de cele mai multe ori cu vopsea acrilică. E cea mai bună pentru că seamănă cu vopselele vechi, care se foloseau prin 1800. Şi e important să fie pe bază de apă - acrilica se diluează cu apă - pentru că nu numai că suprafaţa va fi acoperită de vopsea, ci pătrunde un strat subţire în lemn şi aşa îi dă o viaţă foarte lungă”, explică Kiraly Francisc.
Problema cu vopseaua acrilică e că se usucă repede, de aceea tehnica de lucru trebuie să fie foarte bună, mâna foarte sigură şi imaginea desenului bine conturată în minte să iasă perfect.
Din păcate, Kiraly Francisc încă mai caută un „urmaş” care să ducă meşteşugul mai departe, deoarece fiica sa preferă să se ocupe de pensiunea familiei. Astfel, anual participă la două-trei tabere de creaţie, sperând să descopere ucenicul pe care să-l iniţieze în tainele acestui meşteşug.
STIL. Kiraly preferă motivele florale