La propunerea producătorului Laurenţiu Duţă, Elena Gheorghe atacă topurile verii cu o piesă diferită de genul care a consacrat-o şi cu un videoclip nou-nouţ.
Se anunţă o vară ispititoare şi plină de culoare, în care surprizele se vor ţine lanţ, sau cel puţin aşa promite Elena Gheorghe fanilor săi. Într-un decor inedit şi parcă mai frumoasă ca niciodată, cântăreaţa a filmat timp de 16 ore la noul său clip, „Disco Romancing”, pe care l-a lansat săptămâna trecută, în cadrul emisiunii „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”, de pe Antena 1.
Deşi abordează un stil nou, fresh, Elena nu intenţionează să abandoneze genul muzical care a consacrat-o, ci doar să-l îmbunătăţească. Videoclipul a fost filmat pe un câmp de pe Autostrada Soarelui, iar pentru realizarea acestuia, Elena a colaborat cu Dragoş Buliga (regie), Florin Noja (hair style), Dana Argeşan (make-up), Luiza Comşa (coregrafie) şi Cătălin Enache (stilist).
EVZ: „Disco Romancing” ne-o prezintă pe Elena Gheorghe într-o lumină nouă. Intenţionezi să renunţi la stilul prin care te-ai făcut remarcată până acum? Elena Gheorghe: Nu voi renunţa la stilul latino, deoarece mă regăsesc cel mai bine în el, dar asta nu înseamnă că nu voi cânta şi un alt gen atât timp cât am această posibilitate. Pentru mine, „Disco Romancing” este o provocare... ideea îi aparţine producătorului meu muzical, Laurenţiu Duţă.
Poţi da mai multe detalii referitoare la noul tău clip? Înainte de a filma videoclipul, i-am împărtăşit ideile mele regizorului Dragoş Buliga, cu care am lucrat încă de la piesa „Soarele meu”. Mă implic pentru că vreau ca tot ce fac să mă reprezinte.
După ce am înregistrat piesa, am văzut un reportaj despre zorbing (un sport extrem nou apărut în România, dar practicat de ceva vreme în Germania, USA, Anglia, Ungaria), mi-au plăcut mult acele baloane imense, de 5-6 metri, în care intri şi te rostogoleşti, aşa că m-am gândit să exploatez această zonă. L-am sunat pe Dragoş şi i-am spus că mi-ar plăcea să am în clip o maşină specială în care să fiu eu împreună cu un băiat cu creastă şi o fată cu freză ciudată, iar el a pornit de la aceste două idei.
De asemenea, îmi place să fiu atentă la oameni şi la tot ce mă înconjoară, când am fost la Londra, în vacanţă, am văzut o tipă cu o coafură ciudată, mi-a plăcut şi am fotografiat-o, poza mi-a servit drept model pentru noul videoclip la care s-a lucrat foarte mult, în special la costume.
Îmi place să mă implic şi să mă regăsesc în fiecare lucru pe care îl fac, pun pasiune şi nu pot să nu-mi aduc contribuţia, motiv pentru care am colaborat foarte strâns cu stilistul Cătălin Enache.
Clipul vrea să transmită o stare de bună dispoziţie şi tocmai de aceea l-am făcut foarte colorat şi energic, cu multă coregrafie şi acea bilă de zorbing, oricum sunt foarte mulţumită de cum a ieşit.
Unde s-a filmat „Disco Romancing”? S-a filmat pe Autostrada Soarelui şi într-o benzinărie, dar mai toată lumea mă întreabă dacă nu cumva a fost filmat în străinătate, se pare că imaginea este foarte, foarte bună.
Clipul va fi promovat şi în străinătate sau doar pe piaţa muzicală autohtonă?Videoclipul şi piesa sunt propuse pentru piaţa internaţională, însă de partea de promovare se ocupă casa mea de producţie, din câte ştiu au fost licenţiate pentru două ţări, dar încă nu vă pot spune nişte date concrete.
,,Mă gândesc întâi să-mi placă mie, apoi publicului”
Estimezi un real succes şi pentru „Disco Romancing”, la fel cum s-a întâmplat cu majoritatea pieselor tale? În general, nu mă gândesc la parte comercială când vine vorba de piese, producătorul muzical este cel care ştie exact ce vrea publicul-ţintă. În funcţie de cerinţele pieţei, producătorul propune, iar dacă piesa îmi place, cred în ea şi consider că mă reprezintă, spun da şi mă concentrez pe interpretare, pe munca din studio. Îmi place să mă implic foarte mult şi pun tot sufletul ca să iasă ceva bun, până acum reţeta asta a dat rezultate.
Planuri de viitor? În viitor, voi face un site nou pentru fanii mei, deocamdată există unul pe care îl puteţi accesa pentru a afla informaţii noi despre mine, www.elenagheorghe.ro, însă urmează să fie refăcut.
De asemenea, pregătesc un nou album, deja sunt gata cinci piese, însă mai avem mult de muncă pentru că sunt foarte, foarte pretenţioasă. Voi avea foarte multe concerte şi în această vară, atât în ţară, cât şi în străinătate, apoi plec şi într-o vacanţă, unde voi încerca să îmbin utilul cu plăcutul, am deja o propunere pentru Antalia şi Bodrum. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/QoQ_T61UqQ4&hl=en_GB&fs=1&" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/QoQ_T61UqQ4&hl=en_GB&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>