Funcţionarii continuă protestul

Funcţionarii continuă protestul

Greva generală va continua azi şi în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora din ţară.

În total, aproximativ 65.000 de funcţionari, afiliaţi la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Ad ministraţie (FNSA), nu vor munci, după cum au estimat liderii sindicali. „Vom continua şi mâine (azi - n.r.) greva generală, pentru că altfel nu se poate. Măsurile luate de executiv sunt devastatoare.

În administraţia publică locală, participarea a fost foarte mare, în special în Zalău, Cluj, Timiş şi Constanţa, şi ne aşteptăm să fie la fel şi în zilele următoare”, a arătat preşedintele executiv al FNSA, Romel Neagu. Şi o parte dintre vămile din regionalele Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Timişoara ar urma să lucreze doar la o treime din capacitatea normală, după ce vameşii din Pro Lex au decis să continue greva generală.

Ieri, protestul acestora a paralizat, timp de şapte ore, între 9.00 şi 16.00, traficul prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Serbia (Porţile de Fier I, Moldova Veche, Naidaş, Jimbolia şi Stamora Moraviţa).

Ne puteți urmări și pe Google News