Sistemul comunist nu a fost impus şi dirijat de fiinţe extraterestre. Instituţiile comuniste aveau conducători cu nume precise şi cu atribuţii clar definite în direcţia consolidării şi reproducerii regimului totalitar.

Unii se ocupau cu intimidarea, deportările, arestările, temniţele, lichidările fizice. Alţii s-au specializat în întemniţarea („prelucrarea”) minţilor. Secţiile Comitetului Central erau conduse de şefii de secţie, „îndrumaţi” de secretarii CC. Care, la rândul lor, aveau adjuncţi.

Urmau „rotiţele birocratice”, şefii de sector şi instructorii. La nivel judeţean, se reproducea structura aparatului central. Şi tot aşa, la nivel municipal, comunal etc. Un furnicar al supravegherii, îndoctrinării şi condiţionării represive. Comisia Controlului de Partid (devenită sub Ceauşescu Colegiul Central de Partid) a fost o instituţie terorizantă, cu preşedinţi, vicepreşedinţi, membri, activişti-anchetatori.

Ziarul „Scânteia” a avut redactori- şefi şi redactori-şefi adjuncţi, secretari generali de redacţie şi şefi de secţii. La fel şi „Lupta de clasă”, organul teoretic şi politic al CC”, devenită, în anii ’70, „Era socialistă”. Şcoala de partid „Ştefan Gheorghiu” a avut rectori, prorectori, şefi de catedră. Toţi vegheau la „puritatea doctrinară” şi luptau împotriva oricărei umbre de independenţă a spiritului.

Centrele universitare de partid erau instrumentele înregimentării, mobilizării, hărţuirii şi prigoanei. De pildă, ani de zile Centrul Universitar Bucureşti a fost condus de Cornel Pacoste, ulterior avansat ministru adjunct de externe, prim-secretar de judeţ, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, vicepremier.

Adjunctul său era Ion Rebedeu, absolvent de filosofie la Moscova, profesor de marxism la Institutul de Arhitectură. Tot la CUB a lucrat Olivia Clătici, conferenţiara de „socialism ştiinţific” la Institutul de Construcţii, instrument obedient şi funest al politicii de timorare a studenţimii şi a cadrelor didactice nonconformiste. Instructorii purtau nume predestinate: Cenuşă şi Pârjol.

Direct subordonat CUB era resortul similar al UASCR (un timp, şeful Centrului Universitar al ASC a fost Ion Sasu, ulterior şef de cabinet al Elenei Ceauşescu, apoi, după 1990, împreună cu Tudor Mohora, unul dintre liderii Partidului Socialist al Muncii, organizaţie făţiş neo-comunistă). Accentuez că toţi aceşti activişti deţineau funcţii plătite şi beneficiau de privilegii.

Trebuie ştiute aceste lucruri pentru a putea contracara revărsările mistificatoare ale foştilor „reporteri din actualitatea socialistă”, apologeţii Canalului Dunăre-Marea Neagră şi ai altor „înfăptuiri măreţe”, plătiţi cu salarii şi privilegii pentru a scrie minciuni. Nu studenţii ori proaspeţii absolvenţi care colaborau la reviste cu titluri inepte impuse de centrele universitare au fost propagandiştii profesionişti, bine remuneraţi, cinici fără urmă de simţ moral, ci redactorii-şefi, adjuncţii lor, instructorii (PCR, UTC, UASCR) care dădeau tonul, compuneau sumarele, schimbau titlurile, admonestau, „atrăgeau atenţia” în spiritul „indicaţiilor de la Secţie”, adăugau citate.

Pe site-ul IICCMER se pot găsi acum biografiile nomenklaturii incluse în „Raportul Final” al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste (plus unele noi, inclusiv cea a torţionarului Enoiu). Este un proiect în dezvoltare, cercetătorii de la IICCMER sunt deschişi sugestiilor şi informaţiilor care vor ajuta la lărgirea şi adâncirea analizelor legate de cei care au făcut posibile crimele şi abuzurile regimului comunist. Îmi imaginez un volum cu titlul „Miniştrii de interne ai României comuniste”.

Cu biografiile lui Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici, Cornel Onescu, Ion Stănescu, Teodor Coman, Gh. Homoştean, Emil Bobu, Tudor Postelnicu. În care ar intra şi adjuncţii lor: gen Gh. Pintilie (Pantiuşa), Alexandru Nicolski, Vl. Mazuru, Mihai Gavriliuc, Marin Jianu, Vasile Negrea, Aurel Stancu, N. Doicaru, Tănase Evghenie, Ionel Gal, Nicolae Pleşiţă, Aristotel Stamatoiu, Iulian Vlad. Precum şi unii generali mai puţin ştiuţi, dar teribil de influenţi: Grigore Naum, Gogu Popescu, Pavel Cristescu, Hristache Zambetti, Emil Macri, Neagu Cosma. Ori un Romus Dima, fost instructor al Secţiei de Propagandă a CC al PCR, numit în fruntea CIE/DIE după defecţiunea lui Ion Mihai Pacepa. Ori un volum despre prim-miniştrii României comuniste, de la Petru Groza, Dej, Chivu Stoica şi Ion Gh. Maurer la Ilie Verdeţ, Manea Mănescu şi Constantin Dăscălescu.

Stalin a spus cândva, şi nu greşea, „Cadrele decid totul”. Este necesar să ştim cine au fost „cadrele de nădejde” ale regimului ilegitim şi criminal. Textul integral al acestui articol a fost publicat în „Revista 22”.