OltCHINUL României

OltCHINUL României

După 28-21 în tur, Viborg a câştigat şi partida de la Bucureşti cu Oltchim Râmnicu-Vâlcea, scor 32-31, şi a intrat sâmbătă în posesia trofeului.

Minunea visată de handbalistele de la Oltchim nu s-a produs. Învingătoare în tur cu 28-21, danezele de la Viborg au câştigat cu scorul de 32- 31 şi returul Ligii Campionilor, disputat sâmbătă seară, în Sala Polivalentă din Bucureşti, şi au intrat astfel în posesia trofeului.

Cei care mai sperau, totuşi, că oltencele vor reuşi o răsturnare spectaculoasă a acestei finale s-au liniştit repede. Oltchim a avut un avans de două goluri la începutul partidei (3-1 şi 4-2), dar jucătoarele de la Viborg au pus apoi stăpânire pe joc şi nu le-au mai lăsat româncelor nicio şansă.

Danezele s-au distanţat la un moment dat la cinci goluri (22-17, în minutul 38) şi doar relaxarea acestora a făcut ca oltencele să nu piardă iarăşi la scor. De aplaudat a fost doar atitudinea spectatorilor, care au încurajat necondiţionat echipa.

„Nu m-am temut nicio clipă că vom pierde finala”

Pe lângă câştigarea trofeului, Cristina Vărzaru mai are un motiv de bucurie. Jucătoarea româncă de la Viborg este golghetera acestei ediţii a Ligii Campionilor, în care a acumulat 101 reuşite. În „dubla” cu Oltchim, Vărzaru a înscris 12 goluri (şase în tur şi tot atâtea în retur).

„Câştigătoarea Ligii Campionilor a fost decisă încă din tur. Eu, cel puţin, nu m-am temut nicio clipă că vom pierde finala. Atuul nostru a fost experienţa, Viborg a jucat cinci finale de Liga Campionilor şi ştie foarte bine cum să abordeze astfel de meciuri, în timp ce Oltchim a ajuns pentru prima dată aici. Iar asta s-a văzut foarte bine la partida din Danemarca, unde vâlcencele au fost foarte timorate”, a declarat Cristina Vărzaru pentru EVZ.

Handbalista e sigură că, atunci când va veni la naţionala României, jucătoarele de la Oltchim nu se vor uita chiorâş la ea: „Fetele ştiu că eu ţin foarte mult la ele. Asta e viaţa, fiecare îşi face treaba la echipa la care joacă”. „Deşi am destulă experienţă, nu mi-a fost deloc uşor să joc această finală împotriva Oltchimului. Am avut o strângere de inimă. Publicul a fost minunat, a creat o atmosferă fantastică şi am rămas de-a dreptul impresionată de modul în care m-a primit (n.r.-românca a fost aclamată de întreaga sală, în momentul intrării pe teren). Nici n-am cuvinte să descriu bucuria pe care am simţit-o când am ridicat trofeul”, ne-a mai spus Vărzaru.

Tudor Gheorghe, pesimist din start

Printre spectatori s-a aflat şi cunoscutul artist Tudor Gheorghe. „Am venit şi eu să văd ce fac fetele. Nu cred că Oltchim va bate la opt goluri diferenţă, danezele sunt prea bune. E bine dacă vâlcencele vor câştiga şi la un gol diferenţă”, ne-a spus maestrul înaintea partidei.

După scandalul legat de distribuirea biletelor, au existat şi alte deficienţe în organizarea acestei finale. Tabela de marcaj a sălii s-a oprit la scorul de 12-10 pentru Viborg şi au trecut minute bune până când aceasta a funcţionat din nou. În plus, a făcut probleme şi instalaţia de climatizare, motiv pentru care căldura din sală a fost, pe alocuri, insuportabilă.

3 trofee ale Ligii Campionilor (în 2006, 2009 şi 2010) a câştigat echipa daneză Viborg, care a disputat în total cinci finale în această competiţie

Ne puteți urmări și pe Google News