Sindicaliştii, scoşi de pe lista ANI

Sindicaliştii, scoşi de pe lista ANI

Liderii de sindicate nu vor mai avea obligaţia să-şi declare averile. Nici clericii nu intră sub incidenţa legii.

Şefii de sindicate au scăpat de grija declarării averilor şi intereselor. Senatorii jurişti şi cei din Comisia pentru drepturile omului au eliminat ieri din Legea ANI prevederea potrivit căreia preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale aveau această obligaţie.

Propunerea a venit din partea PSD-istului Toni Greblă şi a fost susţinută de opt dintre senatorii prezenţi, spre satisfacţia şefului CNSRL Frăţia, Marius Petcu, prezent la dezbateri. În prealabil, acesta din urmă a făcut lobby pe lângă parlamentari pentru scoaterea sindicaliştilor din lege, susţinând că până şi preşedintele Traian Băsescu a calificat prevederea ca fiind „total deplasată”. „Este o şicană suplimentară, pe care trebuie să o suportăm într- o perioadă complicată”, a comentat el, susţinut de senatorul PSD Dan Şova, care a spus că punerea sindicatelor pe lista ANI reprezintă mai mult o încercare de intimidare.

Nu numai sindicaliştii au scăpat de sub incidenţa legii. Nici clericii şi nici personalul din armată, începând de la gradul de căpitan, nu au de ce să-şi facă probleme. Senatorii au respins propunerea ca aceştia să-şi declare averile şi interesele.

Parlamentarii nu s-au lăsat convinşi nici că Agenţia de Integritate trebuie să aibă un termen de verificare a averilor demnitarilor de trei ani de la încetarea mandatului acestora. În ciuda insistenţei şefului ANI, Cătălin Macovei, şi a ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, senatorii au decis că un an este un răgaz suficient pentru ca inspectorii de integritate să-şi facă treaba. "Dacă fiecare preot de la sat depune o declaraţie de avere, unde ajungem?!“ DAN ŞOVA, senator PSD

Ne puteți urmări și pe Google News