Orice român care va dori să-şi ridice o casă cu etaj sau un bloc va fi obligat să plătească la primărie o taxă pe metrul pătrat construit.
Minimum 0,5 euro şi maximum 7 euro pe metrul pătrat construit. Acesta va fi cuantumul unei noi taxe pe care parlamentarii vor să o impună printr-o lege al cărei proiect se află deja pe masa Senatului.
Concret, din momentul în care legea va intra în vigoare, orice persoană (fizică sau juridică) care va dori să construiască pe teritoriul României va fi nevoită să plătească autorităţilor locale o aşa-numită „taxă de timbru pe construcţie”.
Cuantumul taxei va varia în funcţie de locul în care va fi ridicată noua clădire (mai mare în oraş şi mai mică la sat), de înălţimea construcţiei şi de categoria în care aceasta se încadrează (vilă, bloc, sală de sport, gară, aeroport sau hală industrială).
„Nu o vedem ca pe o taxă în sensul clasic. Sumele colectate astfel la bugetele administraţiilor locale vor fi folosite pentru restaurarea clădirilor-monument. Considerăm că o dată în viaţă îşi construieşte omul o casă, iar o contribuţie minimă nu înseamnă prea mult”, au explicat iniţiatorii actului normativ.
Taxele pe care le-ar putea plăti cei care vor solicita autorizaţia de construire a unui imobil
BOGAŢII PLĂTESC MAI MULT
Taxe mai mari pe vilele din Capitală
Deşi, potrivit proiectului de lege, ar putea fi nevoiţi să scoată din buzunar sume mai mari decât persoanele fizice, dezvoltatorii imobiliari nu resping noua taxă. „E o iniţiativă care ar putea reprezenta un bun început pentru redarea unui aspect civilizat oraşelor noastre. (...) Nu aş fi însă niciodată de acord ca de aceşti bani să beneficieze persoane private doar pentru a-şi satisface moftul de a locui în clădiri istorice care, în majoritatea cazurilor, sunt situate şi în zone ultracentrale. De aceea, înainte de a introduce totuşi o nouă taxă, cred că ar trebui analizat, în mod transparent, ce se întâmplă cu taxele colectate în prezent”, a explicat Dan Flesariu, directorul general al Volumetric România, una dintre cele mai mari asociaţii din domeniul imobiliar.
Cert este faptul că - pe lângă dezvoltatori, cărora li s-ar putea percepe şi până la 7 euro/mp construit -, oarecum dezavantajaţi ar fi cei care-şi vor ridica vile în centrul Capitalei. Aici, taxele vor varia de la 2 euro/mp pentru un imobil de maximum 200 de metri pătraţi, la 2,5 euro/mp pentru construcţii de maximum 500 de metri pătraţi şi, în fine, la 3 euro/mp pentru imobile ce depăşesc 500 de metri pătraţi.
Maximum 2 euro/mp, în oraşele din ţară
În schimb, cei care-şi vor ridica vile în zona fiscală I (semicentrală) a Bucureştiului vor achita între 1,5 şi 2,5 euro/mp, în funcţie de mărimea clădirii nou-construite, iar cei care vor alege să-şi ridice case la periferia oraşului vor fi taxaţi cu maximum 1,5 euro pe mp/construit. Cât despre dezvoltatorii care vor ridica blocuri în centrul Capitalei, aceştia vor fi obligaţi să plătească 3 euro pentru fiecare metru pătrat construit.
Taxe mult mai mici vor achita românii care vor alege să-şi ridice case cu etaj în alte oraşe ale ţării. Aici, taxele vor fi cuprinse între 1 euro/mp pentru clădirile de maximum 200 de mp şi 2 euro/mp pentru imobilele mai mari. Cât despre taxele percepute dezvoltatorilor pentru clădirile din complexurile rezidenţiale, acestea vor fi pe jumătatea celor încasate în Bucureşti: doar 1,5 euro/ mp construit.
Nu vor scăpa de noua taxă nici cei care-şi vor face case la sate. Dacă imobilul construit aici va fi locuit permanent de proprietar, acesta va plăti primăriei, în momentul în care-şi va ridica autorizaţia de construire, maximum 1,5 euro/mp. Dacă va fi însă vorba despre o casă de vacanţă, proprietarul va fi obligat să scoată din buzunar între unu şi doi euro/mp construit. De achitarea noii taxe vor scăpa doar cei careşi vor face case fără etaj.
OPINIE
„Nu e taxă, e doar o contribuţie”
„Acest proiect e necesar în condiţiile în care nu există bani la buget pentru restaurarea monumentelor. Pentru asta a fost percepută, de altfel, şi taxa de timbru pe jocurile de noroc, eliminată însă de executiv care a crezut că va găsi suficienţi bani la buget. Nu s-a întâmplat asta. Oricum, în cazul în care proiectul nostru nu va fi aprobat consider că ar trebui să se revină la forma aceea: să se perceapă o taxă din jocurile de noroc”, a explicat senatorul PDL Gheorghe Bîrlea, unul dintre iniţiatorii actului normativ.
Acesta este însă convins că proiectul va intra în vigoare în curând, cu atât mai mult cu cât se pare că va primi şi avizul Ministerului Finanţelor. „Rezerva lor era să nu fie percepută ca o nouă taxă. Le-am explicat însă ca va fi vorba doar despre o contribuţie. Aştept răspunsul lor oficial, apoi proiectul va fi analizat în comisii”, a conchis Bîrlea.