Un copil din doi se plânge de faptul că petrece cel mult o oră pe zi cu părinţii.
Unu din doi copii români de vârstă şcolară nu interacţionează de loc cu părinţii, care ajung să-i neglijeze din cauza serviciului şi a îndatoririlor casnice. Aşa arată un sondaj Gallup, dat publicităţii ieri, potrivit căruia, în timpul săptămânii, 49% dintre micuţi petrec cel mult o oră pe zi în compania părinţilor.
În plus, aproape 40% dintre cei 1.000 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani in tervievaţi au spus că părinţii lor se joacă cu ei foarte rar sau nu se joacă deloc, deşi această activitate este cel mai des menţionată de cei mici la capitolul „activităţi comune”.
Notele, cele importante
Studiul explică faptul că 12% dintre copii discută mai degrabă cu alte persoane decât cu părinţii despre ceea ce-i preocupă. Şi, chiar şi atunci când stau de vorbă cu mama (care ocupă rolul principal în relaţia cu cel mic), aceasta e preocupată, în primul rând, de rezultatele şcolare.
„Abia apoi sunt tratate şi problemele cu care se confruntă cel mic şi felul în care acesta îşi petrece timpul liber. Unii copii s-au plâns chiar de faptul că discută rar sau deloc cu părinţii despre planurile lor de viitor”, a explicat Alexandru Toth, director de cercetare al Gallup România.
Întrebaţi despre ce ar vrea ei să discute cu mama, cei mici au pus pe primul loc relaţiile lor cu profesorii şi colegii şi apoi notele.
Minimum zece minute pe zi pentru a discuta cu cei mici
Cât despre activităţile pe care ar trebui să le împartă cu părinţii, copiii au pus pe primul plan joaca, apoi rezolvatul temelor.
Deşi aproape trei sferturi dintre micuţi au spus că toate aceste aşteptări ale lor nu se regăsesc în viaţa de zi cu zi, părinţii rămân pentru ei principalele modele. După aceştia, la capitolul „modele de urmat” nu se află dascălii, aşa cum se aşteptau realizatorii sondajului, ci cântăreţii şi fotbaliştii. Astfel, în timp ce pentru băieţi modelul este Ronaldo, pentru fete „prima în top” e Hannah Mon tana.
„Adulţii trebuie să-şi facă timp - măcar zece minute pe zi - pe care să-l dedice copiilor, dar să fie timp «de calitate», în care să aibă activităţi comune, să discute. În caz contrar, copilului nu i se satisfac două nevoi esenţiale: de apreciere şi de a fi semnificativ”, conchide psihoterapeutul Anda Păcurar.