Jucătorul român Victor Hănescu a părăsit turneul de tenis de la Monte Carlo, în urma înfrângerii suferite ieri, în primul tur, în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka, cel care îl învinsese şi în finala întrecerii ATP de la Casablanca.
Capul de serie numărul 13 al turneului monegasc, Wawrinka, s-a impus, la fel ca la Casablanca, în două seturi. Elveţianul a câştigat uşor primul set, scor 6-2, în doar 23 de minute. În manşa secundă, Hănescu a forţat trimiterea partidei în setul decisiv, însă Wawrinka a fost prea puternic pentru român şi a câştigat cu scorul de 6-4.
În urma acestui succes, elveţianul egalează, în doar trei zile situaţia în confruntările directe cu Hănescu, fiecare dintre cei doi jucători având câte două victorii. În acest an, Victor Hănescu a pierdut alte două partide în faţa unui jucător din Elveţia, el fiind eliminat de liderul ierarhiei mondiale, Roger Federer, în turul doi atât la Australian Open, cât şi la Indian Wells.