Prima locuință destinată persoanelor cu dizabilități
- Adam Popescu
- 12 aprilie 2010, 16:30
Șase tineri învaţă împreună traiul departe de părinţi, în Casa Cristian, prima locuinţă protejată destinată exclusiv persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe, construită la Timişoara în cadrul unui program al Fundaţiei Pentru Voi.
Casa Cristian este prima locuinţă protejată din România special construită şi amenajată pentru nevoile persoanelor cu dizabiliăţi intelectuale severe. Scopul proiectului este acela de a demonstra că persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe pot trăi în mijlocul semenilor lor și că pot duce o viață decentă. Cei şase tineri frecventează ziua centrul de zi al Fundaţiei, iar după-amiaza încep să se gospodărească împreună. „Merg singuri la cumpărături, gătesc împreună, îşi fac curăţenie împreună. Practic, aceşti tineri traăiesc în oraş, nu mai sunt într-o instituţie”, explică Nicoleta Foica, reprezentanta Fundaţiei Pentru Voi. Potrivit preşedintei Fundaţiei Pentru Voi, Laila Onu, proiectul a prins viaţă datorită implicării mai multor voluntari şi instituţii. „Mulţumim tuturor finanţatorilor şi sponsorilor care au contribuit la construcţia noii locuinţe protejate şi persoanelor care au direcţionat 2% din impozitul pe venit în 2008 şi celor peste 500 de voluntari implicaţi în construirea locuinţei”, a spus Onu. Departe de grija părintească, tinerii cu dizabilităţi intelectuale severe învaţă să îşi poarte singuri de grijă.