În faţa guvernului avem un drum de ţară

În faţa guvernului avem un drum de ţară

200 de gropi am numărat pe Bulevardul Aviatorilor, una dintre cele mai importante artere din Capitală, străbătută de diplomaţi străini.

De mai bine de trei luni, o gaură lungă de zece metri, lată de peste doi şi adâncă de zece centimetri îi întâmpină pe şoferii care vin în viteză dinspre Piaţa Victoriei exact la intrarea pe Bulevardul Aviatorilor.

În câteva rânduri a fost astupată cu pietriş şi nisip, care nu a rezistat mai mult de două-trei zile. Pietrele cubice ale caldarâmului sunt afundate adânc în terasament.

De-altfel, tot Bulevardul Aviatorilor, de la guvern până la capătul său, lângă ambasada Chinei, e ciuruit. În fiecare an, la începutul primăverii, povestea se repetă.

Groapa din faţa sediului guvernului defineşte perfect imaginea României. Imaginaţi-vă aceeaşi groapă în faţa Casei Albe, pe Downing Street sau în faţa Palatului Elysee.

Capcanele unui monument istoric Când se dă verde la ieşirea de pe Lascăr Catargiu în Piaţa Victoriei, calci pedala de acceleraţie cu putere ştiind că semafoarele sunt sincronizate şi ai liber la in trarea pe Aviatorilor. Surpriză, deşi nu s-a pus roşu, maşinile din faţa ta frânează brusc chiar pe trecerea de pietoni, de parcă ar da peste vreun trecător.

Calci frâna şi tu, nevasta, din dreapta, dă să iasă prin parbriz, în spate, copilul cade de pe banchetă, iar sacoşele îşi varsă şi ele maţele de nervi. Închizi geamul să nu bage la cap plodul înjurăturile şoferilor din spate şi, într-un târziu, te dumireşti. E prima dintre sutele de gropi care apar în fiecare primăvară pe monumenul istoric care se cheamă Bulevardul Aviatorilor.

Câţiva metri mai încolo, alte capcane mai mici, dar la fel de periculoase îţi pun bucşele la încercare. Tot traseul, până la Statuia Eroilor Aviatori, o duci într-o hurducăneală. Viteza a doua o bagi doar din când în când, iar a treia rămâne la statutul de deziderat. Din zece în zece metri, piatra cubică e afundată, spaţiul dintre bucăţile de rocă ajungând şi la doi centimetri.

Traseul de „off-road”

Chiar după monument, la trecerea de pietoni de după piaţă, o groapă circulară cu diametrul de peste un metru şi o adâncime de zece centimetri îţi creează senzaţia unei guri de canal fără capac.

În jurul său „gravitează” o duzină de cratere mai mici. Pe ultimele sute de metri înainte de Piaţa Charles de Gaulle gropile nu se mai văd din cauza cozii interminabile de ma - şini. În schimb, se simt. Noaptea, un necunoscător al zonei riscă să-şi rupă maşina sau, dacă şofează un off-road, să-i rămână ca amintire o durere de rinichi.

În piaţă şi după sensul giratoriu de la televiziune, situaţia e de-a dreptul catastrofală. Gropile s-au transformat în veritabile tranşee. Autoturismele merg în slalom, în şir indian.

Pe dreapta, în dreptul sediului PNL, se cască o cavitate care i-ar putea face să creadă pe liberali că şoseau a rămas aşa din răzbunarea guvernanţilor. Drumul e aproape impracticabil până la ecluza care uneşte Herăstrăul de Floreasca.

Capcane pentru Ambasada Chinei

Golgota şoferilor are ca punct culminant restricţionarea traficului din cauza lucrărilor la podul de la intrarea pe strada Nicolae Caranfil. Alături, se află ambasada Chinei. Numai şofer la chinezi să nu fii până se va reabilita bulevardul, care este a doua cale principală de acces dinspre centrul Capitalei spre DN 1 şi aeroporturi.

Pe sens invers te ia în primire o salbă de gropi similară, cu climaxul în dreptul restaurantului Pescăruş. Pe celălalt bulevard „monument istoric”, Mareşal Prezan, autobuzele RATB au lăsat pe banda întâi şleauri considerabile. Orice încercare de a depăşi 40 de kilometri la oră te dă cu capul de plafon. Artera a fost în reparaţie capitală cu numai cinci ani în urmă. 48 DE ORE FĂRĂ RĂSPUNSURI

Administraţia Străzilor ignoră subiectul

Am adresat, joi, o serie de întrebări simple, de interes public, conducerii Administraţiei Străzilor Capitalei. Răspunsurile nu ne-au parvenit până în acest moment. Iată chestionarul:

1. Când va fi astupată definitiv şi eficient groapa din faţa guvernului?

2. Când vor fi reparate definitiv şi eficient ambele bulevarde menţionate, inclusiv piaţa Charles de Gaulle?

3. De ce nu s-au început lucrările în urmă cu o lună? Sau cu două săptămâni sau cu o săptămână? Condiţiile meteo au fost, cu excepţia câtorva zile cu intemperii, favorabile. 4. Cât vor dura reparaţiile? Cât vor costa? Cum va fi afectat traficul?

Ne puteți urmări și pe Google News