Evazioniştii ne mănâncă din buzunare

Evazioniştii ne mănâncă din buzunare

Analiştii estimează că preţurile vor creşte luna aceasta comparativ cu luna martie. Producătorii de alimente spun că în vară, fără măsuri fiscale şi de stimulare a economiei, preţurile ar putea să ne ardă la buzunare şi mai rău.

Banca Naţională a României a prognozat scumpirea utilităţilor cu aproximativ 5% anul acesta. Majorarea tarifelor la utilităţi va aduce după sine şi scumpirea alimentelor, în condiţiile în care românii deja cheltuie cea mai mare parte a veniturilor pentru a-şi procura hrana.

„Utilităţile reprezintă între 1 şi 10% din preţul final al unui produs, în funcţie de natura acestuia. Dacă acestea se vor scumpi, industria va încerca să se rentabilizeze, în primul rând prin îngheţarea salariilor şi noi concedieri. Când nu vom mai putea ţine pasul, vom pune toate majorările de tarife la utilităţi sau scumpirea materiei prime în preţul final. Ne va fi teamă să facem doar ajustări”, ne-a declarat Sorin Minea, preşedintele Patronatului din industria alimentară.

Scumpiri de primăvară

Deja preţul alimentelor a crescut simţitor. În luna februarie, cei mai ieftini cartofi puteau fi cumpăraţi în pieţele din judeţul Harghita, cu cel mult 0,6 lei/kg, şi în cele din Bihor, cu maximum 0,9 lei/kg.

De Paşte, hunedorenii au scos din buzunare chiar şi 1,1 lei pe kilogramul de cartofi, iar bihorenii cam 1,5 lei. Astfel, în 6 săptămâni, preţul cartofilor a crescut în pieţele din Hunedoara şi Bihor, în medie, cu 6 bani, adică un ban pe săptămână.

Cea mai ieftină fasole boabe putea fi cumpărată, în luna februarie, din pieţele din Mehedinţi, unul dintre judeţele cu cea mai ridicată rată a şomajului la nivel naţional. De la 3-4 lei, cât costa la mijlocul lunii februarie, un kilogram de fasole boabe a ajuns să coste aproape 6 lei, potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii. Aceasta, în condiţiile în care salariile au scăzut la nivel naţional, iar numărul de şomeri a crescut.

Scumpiri estivale Minea spune că preţurile se vor majora într-o perioadă în care sunt mai greu de urmărit şi anume în timpul verii. Explicaţia este simplă: ţăranii recoltează propriile legume şi fructe, astfel că impactul preţurilor practicate de importatori nu se resimte atât de puternic. Însă, pe măsură ce producţia autohtonă se va epuiza, cumpărătorii vor rămâne cu tot mai puţini bani în buzunare, aşa cum s-a întâmplat şi cu hunedorenii sau bihorenii, care cumpără acum mai mulţi cartofi din import.

Evazioniştii nu încheie contracte cu furnizorii de materie primă, astfel că, ori de câte ori aceştia scumpesc marfa, ei nu pot fi protejaţi de prevederile contractuale, aşa cum se întâmplă cu firmele serioase. În acest context, orice scumpire a materiei prime ar trebui să se vadă în scumpirea produsului finit. Însă, aceasta ar însemna reducerea vânzărilor, astfel că evazioniştii fac economie în primul rând nerespectând procesul de producţie care să asigure obţinerea unor alimente de calitate.  

„Preţurile cresc în industria neagră. Evazioniştii scapă de TVA, dar achită materia primă cu banii jos, aşa că abia aşteaptă ca firmele corecte să majoreze preţurile. Scumpirea aliementelor nu este vizibilă în perioada de vară, când creşte consumul din producţie proprie”, ne-a explicat Sorin Minea.  

Preşedintele Patronatului din industria alimentară spune că Guvernul trebuie să susţină industria prin măsuri coerente şi să reducă sumele cheltuite în sistemul public. În caz contrar, agricultura şi industria îşi vor continua declinul, importurile vor creşte, iar consumatorul nu va avea nicio siguranţă că alimentele pe care le cumpără sunt de calitate.

Ne puteți urmări și pe Google News