În timpul anului şcolar predă engleza, iar în vacanţe face expediţii pe cele mai înalte vârfuri din lume.
Ceva din delicateţea englezoaicelor când se pregătesc de ceaiul de la ora 5.00 şi sfiala din voce, ochii de copil şi mâinile delicate sunt primele lucruri pe care le observi la ea.
Când îmbracă însă echipamentul de munte, uită de manichiură şi de pălăriile elegante, de confortul casei şi, uneori, de căldura caloriferului după care va tânji zile la rând.
Cu vântul în faţă şi cu o singură frică în suflet - să nu fie ceaţă când ajunge în vârf pentru a putea admira peisajul -, Camelia Manea, profesoară de engleză la Universitatea din Piteşti, are „nebunia” ei: să cucerească munţii.
În CV-ul de alpinistă, pe care îl cunosc doar cei care-i împărtăşesc pasiunea, Camelia Manea a adăugat anul trecut escaladarea, în premieră feminină românească, a celui mai înalt vârf din Europa - Elbrus, Rusia (5.642 de metri).
Pe un traseu explorat tot în premieră, a făcut escalada pe gheaţă, la coardă, piolet şi pitoane a unor pereţi din Caucaz. Pe acoperişul lumii
Iar palmaresul profesoarei de engleză de 38 de ani continuă cu alte „cele mai cele” vârfuri din toată lumea: Mythikas (2.971 m) - cel mai înalt vârf din Grecia, Mont Blanc (4.807 m) - cel mai înalt vârf din Europa vestică, Aconcagua (6.962 m) - cel mai înalt vârf din America, Ojos del Salado (6.893) - cel mai înalt vulcan activ din lume.
Nu se plânge niciodată de condiţiile aspre din expediţii, deşi i s-a întâmplat să vină acasă cu zgârieturi şi cu unghiile de la picioare roase de bocanci. Nu se omoară însă după temperaturile scăzute. De fapt, asta îi este frica cea mai mare atunci când se gândeşte la următoarea expediţie, pe care doreşte să o facă în acest an în Alaska, ţară în care temperatura medie este de 0 grade Celsius.
Ultima expediţia a făcut-o în Africa, pe Kilimanjaro, pe cele trei vârfuri - Shira, Uhuru şi Mawenzi. „Cred că eu sunt ca Mahomed, vine muntele la mine. Doream de mai multă vreme să merg în Tanzania. Anul trecut însă proiectul a eşuat, nici eu n-am forţat nimic, anul acesta am organizat totul singură şi a fost expediţia cea mai eficientă”, povesteşte profesoara.
În 11 zile, a trecut prin Chagga Village, Lake Manyara - o zonă ocrotită, cu faună bogată, elefanţi, zebre, babuini, hipopotami -, Craterul Ngoro-Ngoro - cel mai mare din lume, a experimentat tradiţia Maasai, unde oamenii, majoritatea nomazi, beau lapte amestecat cu sânge de animale şi dorm pe piei de viţel. Au urmat 6 zile pe „Kili”.
„Aceasta este considerată ruta cea mai dificilă, şi chiar aşa a fost, am avut gheaţă şi zăpadă din plin. (...) Exact cum am plănuit, aşa a fost, în ciuda enterocolitei şi a unor arsuri, în urma cărora mi s-a descuamat pielea de pe faţă de trei ori”, povesteşte temerara, lăsând „fleacurile” la final.
„Cred că sunt ca Mahomed, vine muntele la mi ne. În Tanzania, a fost cea mai eficientă expediţie.“ CAMELIA MANEA, profesoară de engleză şi alpinistă