Peste 2500 de copii vor învăţa, din martie până în iunie, ce înseamnă protejarea mediului înconjurător şi a animalelor.
Pe baza unui protocol cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti, se va demara programul Vier Pfoten “Copiii învaţă să protejeze animalele“. Acesta vizează micuţii din clasele a III-a şi a IV-a din 70 de şcoli bucureştene. Cursul este unul interactiv, nu există teme pentru acasă şi este precedat de un program de formare pentru cei 122 de învăţători implicaţi în acest proiect. Există, bineînţeles, şi un suport de curs, un manual gândit special pentru copii, astfel încât aceştia din urmă să poată înţelege foarte uşor de ce animalele sunt o parte importantă a vieţii noastre şi de ce ele trebuie protejate. Proiectul se desfăşoară, în prezent, şi în Cluj, Braşov şi Sibiu, iar în Bucureşti este al patrulea an în care „Copiii învaţă să protejeze animalele” ajunge în şcoli şi, până în prezent, de el au beneficiat peste 8.500 de copii.