Cineastul Tony Gatlif , regizorul filmului „Gadjo Dilo”, este invitatul de onoare al celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF), care va avea loc între 20 şi 25 aprilie, la cinematografele Scala şi Corso din Bucureşti.
Acelaşi eveniment îl are ca invitat special şi pe regizorul rus Andrei Koncealovski, fratele lui Nikita Mihalkov. Tony Gatlif va prezenta o scurtă retrospectivă a filmelor sale, va susţine un masterclass şi va lua parte la proiecţia peliculei, „Korkoro”/ „Libertate” (2009), difuzat în premieră în România, în secţiunea Romano Cinema and Culture. În „Korkoro” (laureat cu Grand Prix Des Ameriques şi premiul publicului la Festivalul de Film de la Montreal, anul trecut), regizorul şi actorul de etnie romă spune povestea unei profesoare de limba franceză, care încearcă, la început fără succes, să îi înveţe să citească pe membrii unei mici comunităţi ţigăneşti. Săptămâna trecută, filmul a fost lansat în cinematografele din Franţa. Gatlif şi-a petrecut copilăria în Alger şi a emigrat în Franţa în 1960, împreună cu familia. A început cu teatrul şi a continuat cu film din anul 1975, când a regizat „La Tête en ruine”. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Latcho Drom”, „Gadjo Dilo” (Rona Hartner a fost nominalizată la premiul César pentru rolul din acest film) - „Exils”, care i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes, în 2004, şi „Transylvania”, prezentat tot la Cannes, în 2006.