Puterea și opoziția se ceartă aproape săptămânal în Camera Deputaților pe tema invitării miniștrilor în Parlament.
Grupul deputaților PNL a depus în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, pe 16 mai, o solicitare privind invitarea ministrului Economiei, Dănuț Andrușca, la Ora Guvernului. Președintele de ședință, vicepreședintele Camerei Deputaților, Gabriel Vlase (PSD), a spus că 21 mai este zi liberă.
Grupurile parlamentare de la putere și din opoziție au dreptul, alternativ, să invite miniștri în fiecare după- amiază de luni la o dezbatere pe teme „de interes major bine definite” în plenul Camerei Deputaților. În „Ora Guvernului ” deputații își prezintă punctele de vedere și miniștrii răspund întrebărilor.
Gabriel Vlase a intrat într-o dispută verbală cu deputatul PNL Victor Paul Dobre pe tema invitării miniștrilor în Parlament, schimbul de replici fiind redat în stenograma ședinței:
Petru Gabriel Vlase (PSD): Bun, aici avem o discuţie.
Victor Paul Dobre (PNL): Cum?
Petru Gabriel Vlase: Avem o discuţie tehnică.
Victor Paul Dobre: Adică?
Petru Gabriel Vlase: Conform Regulamentului, avem Ora Guvernului, în fiecare zi de luni. Cu excepţia zilei Ora Primului ministru. Alternativ, opoziţie-majoritate. Aţi avut în 26 februarie, doamna Carmen Dan, Grupul PNL. Pe 14 mai, a fost USR. 21 mai este liber. Merg din luni, în luni. 28 mai este liber.
Victor Paul Dobre: Numai puţin. Haideţi să ne înţelegem. Tehnic: deci, 21 mai nu este zi de sărbătoare.
Petru Gabriel Vlase: Tocmai am hotărât.
Victor Paul Dobre: Numai puţin. O luăm printr-o cutumă, respectând religia catolică. Da? Şi transferăm ziua de luni în ziua de marţi. Asta e cutuma noastră. Nu cred că e vreo problemă ca domnul ministru să vină marţi la Ora Guvernului.
Petru Gabriel Vlase: Păi, dacă e luni, domnul deputat.
Victor Paul Dobre: Numai puţin. Scrie pentru săptămâna 21 - 25.
Petru Gabriel Vlase: Domnul... Fiecare face declaraţia lui aici! Deci, există singura soluţie tehnică.
Victor Paul Dobre: Deci, domnul Vlase, numai puţin. Am cerut în săptămâna 21-25. Dacă luni, în săptămâna 21 - 25 e marţi, atunci marţi o punem! Păi, ce să facem?! Tactica asta de a ascunde miniştrii ca să vină în faţa Parlamentului, e păguboasă! E mai păguboasă dacă vin să spună prostii!
Petru Gabriel Vlase: Nu ascunde nimeni nimic!.
Victor Paul Dobre: De ce căutaţi subterfugii de-astea ieftine?
Petru Gabriel Vlase: Dacă pentru dumneavoastră respectarea regulamentului înseamnă subterfugii ieftine...
Victor Paul Dobre: Deci v-am cerut însă domnule Vlase, ăsta n-are. Vreţi să revenim la punctul precedent unde aţi încălcat Regulamentul în picioare? Haideţi, un pic de respect! Tot timpul găsiţi motive ca să ascundeţi nişte miniştri de care vă e frică să veniţi cu ei în plen!
Petru Gabriel Vlase: La care punct am încălcat Regulamentul, domnule?
Victor Paul Dobre: Nu, nu! Altfel, concluzia e evidentă! Sunt câteva probleme chiar importante. Una e SIDEX-ul. Dar ascundem sub preş!
Petru Gabriel Vlase: Luni, 21 mai, e liber; luni, 28 mai e liber; 4 iunie este Ora Primului-ministru. Următoarea dată când Regulamentului este...
Victor Paul Dobre: Domnul, domnul Vlase!
Petru Gabriel Vlase: Domnul deputat! Eu v-am dat cuvântul dumneavoastră!
Victor Paul Dobre: Deci, numai puţin.
Petru Gabriel Vlase: Nu vă supăraţi!
Victor Paul Dobre: Păi, dar nu vă bateţi joc de mine, că totuşi e o limită!
Petru Gabriel Vlase: Nu, dar nu puteţi să luaţi cuvântul dumneavoastră când vreţi, peste mine!
Victor Paul Dobre: E o limită a suportabilităţii!
Petru Gabriel Vlase: Păi, şi eu am aceeaşi limită!
Victor Paul Dobre: Noi vă scriem săptămâna 21 - 25.
Petru Gabriel Vlase: Dar aşa scrie la Regulament!
Victor Paul Dobre: Ce scrie, domnule, la Regulament?
Petru Gabriel Vlase: Luni. Ora Ministrului este luni! Aşa scrie. Literă cu literă!
Victor Paul Dobre: Credeţi că dacă ţipaţi aveţi dreptate? E o impoliteţe. Chiar vă rog! Înţeleg că vă feriţi să-l scoateţi în public pe ministru. Am înţeles. Ca de obicei! Aţi ascuns-o şi pe...
Petru Gabriel Vlase: O să stăm aici până vorbiţi dumneavoastră trei, patru ani. Asta e! Nu vă pot întrerupe că cel puţin eu vă respect ca vârstă. Văd că dumneavoastră nu mai aveţi nici un...
Victor Paul Dobre: Eu vă respect în calitate de coleg.
Petru Gabriel Vlase: Observ. Da. Vorbiţi! Vă ascult.
Victor Paul Dobre: Ce să mai vorbesc? Păi, atunci
Petru Gabriel Vlase: Aţi terminat, da?
Victor Paul Dobre: Domnule, asta e o metodă aşa
Petru Gabriel Vlase: E o metodă regulamentară.
Victor Paul Dobre: Nu, nu, nu, nu, nu! Un subterfugiu de-ăsta de două parale, să nu-l invităm.
Petru Gabriel Vlase: Domnule deputat, îmi daţi voie să vorbesc şi eu? Am înţeles punctul dumneavoastră de vedere.
Victor Paul Dobre: Domnul preşedinte de şedinţă, nu-l invităm pe ministru ca să-l vedem! Sunt chestiuni extrem de grave legate de economia naţională şi aţi găsit o metodă ca să nu mai vină în semestrul ăsta!
(Discuţii în sală fără microfon)
Petru Gabriel Vlase: Deci, următoarea Oră a Guvernului este 11 iunie, când este rândul Grupului PMP.
Victor Paul Dobre: Chiar te rog să-ţi ceri scuze! Eu nu ţi-am vorbit cu ,mă'!
(Discuţii în sală fără microfon)
Victor Paul Dobre: Te rog să-ţi ceri scuze!
Petru Gabriel Vlase: Vă rog frumos!
Victor Paul Dobre: Eeee! Vorbim frumos! (...) Sistemul ăsta de a impune cu pumnul sunt cutume care pe urmă le plătim fiecare. Aveţi experienţă amândoi!