TENIS. Simona Halep - Katerina Siniakova. Lidera WTA atacă primul trofeu al anului. LIVE SCORE
- Andrei Călin
- 6 ianuarie 2018, 07:52
Simona Halep joacă, în această dimineață, în finala turneului de la Shenzhen. Românca o va înfrunta pe Katerina Siniakova, tenismenă din Cehia.
Simona Halep are șansa să câștige trofeul de la Shenzhen, primul turneu la care participă în 2018. Constănțeanca o înfruntă, în această dimineață, pe Katerina Siniakova, jucătoare din Cehia, aflată pe locul 47 WTA. Lidera WTA este favorită în fața unei adversare în fața căreia a pierdut, anul trecut, în „optimi”, la Shenzhen. scor 3-6, 6-4, 5-7. „Sunt din nou în finală aici la Shenzhen, un sentiment extraordinar. Mă bucur să joc din nou finala aici, în fața multor oameni. Vă mulțumesc, întotdeauna îmi place să joc aici și mâine am o provocare mare. Am jucat anul trecut cu Siniakova și m-a învins, așa că, dacă vom juca împreună, vreau o răzbunare, dar nu e niciodată ușor”, a spus Halep înaintea finalei. Simona, campioană la Shenzhen în 2015, a trecut în semifinale de Irina Begu, scor 6-1, 6-4, în timp ce Siniakova a eliminat-o pe rusoaica Maria Șarapova, scor 6-2, 3-6, 6-3.