EXCLUSIV - PNL ar putea negocia cu Chițoiu răsturnarea Guvernului (surse)
- Ionel Dancu
- 14 august 2017, 16:34
Surse liberale au declarat în exclusivitate pentru EVZ că fostul ministru PNL al Finanțelor, Daniel Chițoiu, considerat “eminența cenușie” din ALDE, ar putea să fie o soluție pentru ruperea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu și apoi demiterea Guvernului Mihai Tudose.
PNL va încerca la toamnă să răstoarne Guvernul printr-o moțiune de cenzură în Parlament și are nevoie, pentru succesul demersului, ca o parte dintre parlamentarii PSD și ALDE să voteze împotriva propriului Guvern.
Una dintre posibilele soluții la care PNL poate să apeleze, au relatat surse din partid pentru EVZ, este o negociere cu secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, în vederea transferării “în bloc” a unui număr cât mai mare de senatori și deputați din ALDE către PNL.
La schimb, gruparea lui Chițoiu ar putea să primească locuri în conducerea PNL și mai multe funcții în noua formulă guvernamentală, au relatat sursele citate pentru EVZ.
ALDE deține, în prezent, 15 deputați și 9 senatori.
În acest moment, Chițoiu este negociatorul-șef al ALDE pentru funcțiile guvernamentale și în jurul său s-a construit în ultimii ani imaginea unui politician discret dar influent, cu relații transpartinice și cu legături puternice în finanțe, economie, energie și în companiile de stat.
După ruperea USL și ieșirea PNL de la guvernare în 2014, Daniel Chițoiu a "jucat" în permanență în tabăra pro-PSD de pe scena politică.
Chițoiu a negat orice apropiere de PNL
În preajma alegerilor parlamentare din 2016, în presă au apărut informații potrivit cărora Daniel Chițoiu a negociat cu PNL formarea unui Guvern care să lase PSD în Opoziție. Chițoiu a negat vehement la acea dată această posibilitate.
"Vreau sa precizez inca de la inceput ca nu au existat asemenea discutii si nici nu vor exista cu PNL, un partid aflat in deriva si care incearca disperat sa treaca de pragul de 20 de procente la alegerile de duminica. Observ ca disperarea care s-a instaurat in tabara PNL ii determina pe acestia sa arunce in spatiul public tot felul de diversiuni prin care incearca sa dezbine alte partide si sa creeze un conflict fals", a spus Chitoiu în decembrie 2016.