TUPEU fără limite! Mircea Dumitru continuă să nege colaborarea cu Securitatea. Amenințări VOALATE ale fostului ministru

TUPEU fără limite! Mircea Dumitru continuă să nege colaborarea cu Securitatea. Amenințări VOALATE ale fostului ministru

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educație și colaborator al Securității sub numele de cod “Negulescu II”, ține să-și renege, în continuare, activitatea dinainte de 1990.

În momentul în care Evenimentul Zilei a publicat informațiile obținute despre Mircea Dumitru, acesta a ținut să nege adevărul apelînd inclusiv la amenințări cu trimiterea în judecată a publicației.

Numai că verificarea făcută de CNSAS, începută în octombrie anul trecut și finalizată recent, s-a încheiat în defavoarea lui Mircea Dumitru. Iar concluzia a fost una singură: Mircea Dumitru a semnat un Angajament cu Securitatea, avînd numele conspirativ Negulescu II.

Cotidianul a publicat adeverința prin care CNSAS oferă detalii despre modul în care Mircea Dumitru a fost racolat. Deşi CNSAS conchide că Mircea Dumitru nu a făcut poliţie politică, este cît se poate de clară calitatea sa de informator al Securităţii, furnizînd sub numele conspirativ „Negulescu”, mai multe note informative despre studenţii străini:

„Potrivit documentelor din dosarul R 79832, Dumitru Mircea a fost încadrat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenţilor de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti şi a semnat la data de 23.10.1980 un angajament olograf sub numele de Negulescu”!

În ciuda faptului că dezvăluirile sunt cît se poate de clare, Mircea Dumitru a ținut să îți mențină convingerea, contactat de reporterii Agerpres, că nu a colaborat cu Securitatea. Aflat în străinătate, acesta a răspuns lapidar: „Așa cum am declarat și în toamna anului trecut, spun și acum că nu am colaborat cu fosta Securitate. Alte declarații voi face când revin în țară și după ce discut cu avocații”!