Armata slovacă a pierdut urma unei cantiţăţi impresionante de muniţie
- Vlad Alexandru
- 4 iulie 2017, 19:00
![Armata slovacă a pierdut urma unei cantiţăţi impresionante de muniţie](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2017/07/armata-slovaca-a-pierdut-urma-unei-cantitati-impresionante-de-mu.jpg)
Slovacia se confruntă cu o situaţie halucinantă. Armata a pierdut urma unei cantităţi impresionante de muniţie. Lipsa a fost descoperită la un inventar făcut la începutul verii, iar rezultatele au provocat o reuniune de urgenţă a preşedintelui ţării cu responsabilii din armată.
Un total de 300.000 de runde de muniţie au dispărut fără urmă din depozitele forţelor armate slovace. Această cifră a fost stabilită în urma inventarului efectuat după ce în aprilie a fost confirmată pierderea unei importante cantităţi de grenade de mână şi antitanc.
Marţi, după ce Ministerul Apărării a făcut cunoscută concluzia inventarului, preşedintele slovac Andrej Kiska a participat la o reuniune de urgenţă cu ministrul apărării Peter Gajdos şi cu şeful Statului Major general Milan Maxim.
"În armată trebuie să dicteze ordinea", a subliniat preşedintele Kiska, adăugând că trebuie găsiţi vinovaţii şi trebuie stabilit ce s-a întâmplat cu muniţia dispărută. Slovacia, membră a NATO din 2004, se învecinează cu Ucraina, aflată din 2014 în război civil, notează
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)