Universitatea Tehnică de Construcţii București organizează în zilele de 30 şi 31 mai 2017, în campusul său din Bulevardul Lacul Tei nr. 124, sector 2, prima ediţie a Construct Fest, manifestare dedicată studenţilor ei (foşti, prezenţi şi viitori), cadrelor didactice și partenerilor care acţionează în ramura construcţii.
Manifestarea are ca scop promovarea pe toate nivelurile a universităţii și a ramurii construcţii, prin prezentarea ultimelor realizării și tehnologii din domeniu, dar şi cel de a face legătura între studenţi şi firmele angajatoare din ramura construcţii, interesate de colaborări, sau cu oferte de job-uri.
Vor fi prezenţi reprezentanţi ai ministerelor, ambasadelor, asociaţiilor profesionale, mediului economic, studenţi, cadre didactice precum și elevi de liceu din anii terminali. Aceştia din urmă vor avea astfel prilejul de a cunoaște profilul și specificul universităţii, în eventualitatea că vor dori să îmbrăţișeze meseria de inginer: constructor, instalator, geodez, utilajist, de mediu, sau altele din portofoliul universităţii, manifestarea fiind pentru ei şi o Zi a porţilor deschise.
Prezentărilor de lucrări și standuri ale facultăţilor și partenerilor din timpul zilei, li se vor adăuga seara, manifestări culturale organizate de către studenţi în interiorul campusului și a noii Sălii de sport a UTCB din Parcul Tei,( vizavi de Rectorat) .
Participanţii (elevi, studenţi, reprezentaţi ai partenerilor) vor beneficia de materiale promoţionale și de vouchere cu invitaţii la alte spectacole organizate de diferite trupe/formaţii din domeniul artistic, cu care universitatea are colaborări. Intrarea este liberă și sunt invitaţi (în afara partenerilor din domeniu), studenţi, elevi, cadre didactice și alte persoane interesate de acest eveniment.