A avut victorii în care nimeni nu paria pe el. A plămuit un soldat împuşcat în spate, i-a ironizat pe francezi şi respectat pe nemţi

George Smith Patton s-a născut pe 11 noiembrie 1885 şi a murit pe 21 decembrie 1945. Patton o legendă a Armatei SUA cunoscut pentru prestaţia sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, luând parte la campaniile militare din Africa de Nord, Sicilia, Franţa şi Germania între anii 1943 şi 1945. A participat şi la Primul Război Mondial, comandând tancurile nou introduse în armata SUA. Un mareşal german, vorbind cu un reporter american îl numea pe Patton „generalul vostru cel mai bun”. El este autorul faimosului citat din timpul eliberării Parisului, în care se referă voalat la ambiţia francezilor de a participa, măcar printr-o divizie blindată, la Eliberare : “I would rather have a German division in front of me than a French division behind me”. Adică: „Prefer să am în faţă o divizie germană decât o divizie franceză în spate”.

A murit pe front

În ziua de 9 decembrie 1945, în apropiere de Mannheim, cu puţin timp înainte de programata reîntoarcere în SUA, maşina generalului a fost puternic lovită de un camion militar american. Generalul a fost grav accidentat, având şi o fractură de coloana vertebrală cervicală-deci o paraplegie. Internat la spitalul militar din Heidelberg, pe 21 decembrie 1945, decedează în urma unei embolii pulmonare. Fiind considerat eliberatorul Luxemburgului, a fost înmormântat în orăşelul Haam (din Luxemburg). În onoarea eliberatorului, orăşelul Ettelbrück din nordul Luxemburgului se mai numeşte „Patton-Stadt”.

Inamicul lui Pancho Villa

În septembrie 1915 Patton a fost numit în serviciu la graniţa cu Mexicul la Fortul Bliss, Texas. În martie 1916 forţele lui Pancho Villa au trecut graniţa în New Mexico, SUA şi au efectuat raid în oraşul Columbus, ucigând câţiva americani. Ca răspuns, SUA a organizat o expediţie punitivă în Mexic împotriva lui Villa. Entuziasmul lui Patton pentru expediţie a avut ca rezultat faptul că Patton a fost numit ajutorul generalului John Pershing, ceea ce a însemnat că Patton a primit rol în organizarea expediţiei. Patton, împreună cu câţiva militari a organizat o expediţie care a devenit un „atac militar motorizat” cu cele trei maşini ale armatei lui Pershing, ucigând câţiva rebeli mexicani, chiar de Patton însuşi cu un Colt Pacemaker. Datorită succesului lui Patton şi afinităţii lui pentru Colt Pacemaker, Patton l-a numit în glumă „bandito”-ul lui, Patton devenind faimos în toată SUA.

Un tanchist de mâna întâi

La intrarea SUA în Primul Război Mondial, generalul-maior John Pershing l-a promovat pe Patton în rangul de căpitan. Patton i-a cerut lui Pershing să se înfiinţeze un centru de pregătire american pentru tancuri. La Champlieu Patton a condus tancul Renault, i-a testat capacitatea tancului de a trece peste şanţuri, apoi a vizitat fabrica Renault. Pershing i-a dat lui comanda noii unităţi de blindate americane: US Tank Corps. La scurt timp după sosirea lui la Champlieu, britanicii la Cambrai au lansat cel mai mare atac de tancuri din Primul Război Mondial. În data de 23 martie 1918 Patton a primit comanda unei unităţi de 10 tancuri tip Renault FT-17. Pentru succesul său în organizarea şcolii pentru tanchişti, Patton a fost promovat succesiv maior, locotenent colonel, apoi după contraofensiva de la SaintMihiel în septembrie 1918 la gradul provizoriu de colonel. În ofensiva de la Meuse-Argonne din 26 septembrie 1918 a fost rănit şi decorat cu Distinguished Service Cross, cu Distinguished Service Medal, iar pentru rănire cu Purple Heart.

Relaţia cu Eisenhower

Între cele două războaie în 1924 a absolvit şcoala pentru comandanţi şi şefi de stat major Command and General Staff School, iar în 1932 Army War College. L-a cunoscut pe Omar Bradley cu care se va reîntâlni în Europa. La începutul anilor 1920 Patton a scris o cerere Congresului ca să se acorde fonduri pentru dezvoltarea forţelor de blindate, dar fără prea mare succes. A scris articole despre tactica forţelor blindate, sugerând noi metode de a le folosi. În iulie 1940 a primit comanda Diviziei 2 de tancuri la Fort Benning. În serviciul în Washington DC în anul 1919 Patton l-a întâlnit pe Dwight D. Eisenhower, care va juca un rol enorm de important în cariera sa. La Fort Riley, Kansas, Patton şi Eisenhower au dezvoltat doctrina luptei cu blindate, care va fi folosită de SUA în Al Doilea Război Mondial. El a continuat să îmbunătăţească tancurile venind cu noi idei în comunicaţii radio şi armamentul de pe tanc. Datorită lipsei scăzute faţă de blindate, Patton s-a transferat înapoi la cavalerie.

„Ori de câte ori încetineşti ritmul, iroseşti vieţi omeneşti”

Înainte ca SUA să intre în război Patton a comandat Armata a 3-a americană, pregătind trupele de blindate în deşert Imperial Valley), pe o suprafaţă de 40 km2 pentru Operaţiunea Torţa (invadarea Africii). Din prima zi de comandă pleda pentru ca forţele blindate să rămână permanent în contact cu inamicul, explicând că forţele mecanizate agresive întrerup pregătirile defensive ale inamicului şi sunt mai greu de loviţi de artileria inamică.[5] La o conferinţă de presă din 1944 la întrebarea unui reporter cu privire la faptul că ar trebui încetinit progresul rapid a Armatei a 3-a pentru a reduce pierderile americane, Patton a răspuns: „Ori de câte ori încetineşti ritmul, iroseşti vieţi omeneşti”.

Campania din Africa

În Noiembrie 1942 general-maior Patton împreună cu contraamiralul Henry K. Hewitt comandau Forţa Operativă de Vest (care avea ca obiectiv Casablanca) a Armatei americane, care în cadrul Operaţiunii Torţa a debarcat în nordul Africii, în Maroc şi Algeria, ţări ocupate de regimul de la Vichy Forţele americane, (Divizia a 2-a blindată şi Diviziile a 3-a şi a 9-a de infanterie), aproximativ 35.000 de soldaţi erau aduse direct din SUA cu o flotă formată din peste 100 nave. Pentru a evita bateriile de coastă trupele americane au debarcat la sud de Casablanca la Safi (Operaţiunea Blackstone) şi la nord, la Fedala(Operaţiunea Bushwood) respectiv în portul Lyautey (Operaţiunea Goalpost). Nu au avut loc bombardamente preliminare în speranţa că francezii nu se vor opune trupelor americano-britanice, dar s-au înşelat. După debarcare trupele lui Patton au fost atacate de blindate franceze, dar trupele americane au fost salvate de aviaţia americană care au spulberat tancurile franceze. Susţinerea aeriană a fost asigurată de avioane P-40 Warhawk de pe portavionul USS Ranger (CV-4). Trupele lui Patton s-au îndreptat spre nord spre Casablanca.

Victoria de la Casablanca

Nici Casablanca nu s-a dovedit uşor de cucerit. Bateriile de coastă franceze au deschis focul. Patton era pe bordul crucişătorului USS Augusta, când cuirasatul francez Jean Bart a deschis focul asupra lui. Luptele navale au durat două zile. Avionale aliate decolate de pe portavioanele din larg au reuşit să distrugă un transport de trupe franceze care încerca să întărească apărarea de la Safi. În dupăamiaza zilei de 8 noiembrie, majoritatea apărătorilor francezi s-au predat, iar până pe 10 noiembrie fuseseră eliminate toate focarele de rezistenţă antialiate, iar majoritate trupelor americane se îndreptaseră spre Casablanca asediată. În jurul Port-Lyautey, trupele primului val au trebuit să aştepte al doilea val de dabarcare mult prea mult timp. Acest răgaz a fost folosit de apărători francezi pentru organizarea defensivei. Următoarele valuri de debarcare s-au bucurat de sprijinul bombardamentelor navale şi a acoperirii aeriene a avioanelor de pe portavioane. Şi obiectivele aliate din această zonă au fost atinse. În jurul Fedala debarcarea celor 19.000 de soldaţi aliaţi a fost dată peste cap de condiţiile meteo nefavorabile.

Debarcările au fost efectuate sub focul artileriei franceze. Cu toate aceste, americanii au reuşit să cucerească capete de pod puternice şi să asedieze portul Casablanca până pe 10 noiembrie. Generalul Patton a intrat în Casablanca fără să întâmpine vreo opoziţie. Patton era încă la Casablanca, când în data de 19 februarie 1943 americanii sufereau prima lor înfrângere în Bătălia de la Pasul Kasserine. Comandamentul american a luat imediat măsuri şi l-a numit pe Patton în fruntea trupelor americane. Patton a sesizat că americanii nu aveau sprijin aerian suficient şi deşi a încercat îmbunătăţirea situaţiei, o schimbare de proporţii în acest domeniu nu s-a produs până la Debarcarea din Normandia. În Bătălia de la El Guettar trupele lui Patton au reuşit să obţină o victorie tactică împotriva trupelor naziste conduse de Hans-Jürgen von Arnim şi fasciste ale lui Giovanni Messe.

Un cowboy al US Army

Punctul final al carierei sale a fost pe frontul deschis de aliaţi în Franţa, după debarcarea din Normandia. Aici, el a făcut o serie de gesturi şi declaraţii şocante. Astfel, a pălmuit un soldat rănit în spate, aflat pe patul de spital, acuzându-l de laşitate. A intrat, fără aprobare, în spatele liniilor germane, cu divizia sa de tancuri şi a obţinut un succes remarcabil. Este autorul unei fraze celebre: “O să trec prin frontal nemţesc precum căcatul prin cur!”. A fost la un pas să fie trimis acasă de prietenul său, generalul Dwight Eisenhower, după ce i-a ironizat pe aliaţii britanici şi francezi. Generalul Patton a fost un fel de cowboy al US Army.