Noi reguli pentru taximetrişti. Gabriela Firea anunţă controale şi noi tarife
- Antoaneta Etves
- 22 februarie 2017, 12:37
Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit la sediul Municipalităţii, cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România(COTAR), ai Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi(ADTI), ai Camerei Taximetriştilor precum şi reprezentanţii altor operatori privaţi din domeniul transportului public pentru a stabili o serie de măsuri care să ducă la creşterea calităţii serviciilor de taximetrie în Bucureşti.
Alături de Primarul General, la întâlnire au fost prezenţi reprezentanţii Direcţiei Transporturi, ai Direcţiei Juridice, ai Direcţiei de Poliţie locală şi control, dar şi conducerea Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei. Gabriela Firea a dispus actualizarea în regim de urgenţă a regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi de pe rază Municipiui Bucureşti. Primarul general a explicat că siguranța și confortul cetățenilor reprezintă prioritățile noului regulament-cadru pentru organizarea activității de taximetrie în Capitala.
“Aşa cum am stabilit la întâlnirile anterioare, este imperios necesar să venim cât mai rapid cu soluţii concrete pentru că transportul în regim de taxi să se desfăşoare la cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, în Capitală. Îmi doresc că neîncrederea şi incertitudinile care s-au perpetuat până acum în relaţia dintre autoritatea locală şi operatorii serviciilor de taxi să fie istorie! De aceea, solicit direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei că, în cel mult 30 de zile, să analizeze propunerile venite din partea operatorilor şi să armonizeze noile prevederi ale regulamentului cu legislaţia de specialitate actuală, astfel încât atât cetăţenii care utilizează serviciile de taxi, cât şi cei care prestează să fie mulţumiţi".
Condiţii mai bune de transport
Regulamentul stabileşte condiţiile clare în care se desfăşoară transportul public de persoane în regim de taxi , de la modalităţile şi condiţiile de atribuire a autorizaţiilor de taxi, vizarea acestora, înlocuirea autovehiculelor sub aceeaşi autorizaţie, până la activitatea dispeceratelor, monitorizarea şi controlul permanent privind modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei. Odată definitivat, documentul va intră în dezbatere publică şi va fi supus aprobării Consiliului General. Reamintim că regulamentul nu a mai fost actualizat din anul 2009.
În cadrul întâlnirii, edilul şef a anunţat că, în perioada următoare, echipe mixte formate din reprezentanţii Municipalităţii şi ai Poliţiei Rutiere, vor demara ample acţiuni de verificare şi control a modului în care se desfăşoară în prezent activitatea de taximetrie în Bucureşti: “Chiar dacă am convenit că trebuie să aducem amendamente actelor normative care reglementează serviciul de transport în regim de taxi şi vom face acest lucru cât mai curând posibil, legea trebuie respectată! Astfel, poliţiştii locali împreună cu Poliţia Rutieră vor face controale, atât la intrările şi ieşirile din Capitală, cât şi în zonele aglomerate. Să nu uităm că siguranţă cetăţeanului este prioritară pentru toată lumea, iar operatorii care acţionează la nivelul municipiului Bucureşti trebuie să înţeleagă că au şi drepturi, dar şi obligaţii, una dintre cele mai importante cerinţe fiind respectarea autorizaţiei”.
Tarif unic Bucureşti-Ilfov
La solictarea operatorilor prezenţi la discuţii, Primarul Capitalei a dat asigurări că va face demersuri , conform competenţelor, pentru că legislaţia din domeniul taximetriei să reglementeze şi noile aplicaţii de comandă online existente pe piaţă din România. Gabriela Firea a mai anunţat că, odată cu aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă se vor demara discuţii privind integrarea tarifară în Bucureşti şi Ilfov, pentru transportul public.
Cât de sigure sunt taxiurile
Multe din maşinile cu care se prectică taximetria arată jalnic: nu se închid uşile bine, banchetele sunt rupte, iar la multe maşini bordul este defec şi cad la propriu bucăţi din el. Aparatele de taxat sunt prinse cu sârmă, iar multe din funcţiile maşinii nu merg. Deşi, potrivit reglementărilor în vigoare maşinile trebuie să aibă RAR-ul făcut şi ele să ofere confort şi siguranţă călătorilor, mulţi taximetrişti circulă inconştient.