Pronunțarea în dosarul Kovesi - jurnaliștii Antena 3, amânată

Pronunțarea în dosarul Kovesi - jurnaliștii Antena 3, amânată

Judecătorii Curții de Apel Ploiești se vor pronunța peste 2 săptămâni în procesul dintre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și jurnaliștii de la Antena 3. Șefa DNA a cerut 50.000 de euro drept despăgubiri considerând că a fost defăimată de ziariștii de la acest trust.

timpul procesului, Savaliuc a solicitat de mai multe ori instanţei că Laura Kovesi să indice exact fapta pe care acesta a comis-o făcând nişte afirmaţii, precum şi prejudiciul pe care l-a creat prin afirmaţiile sale, motivând că nu se poate apară în orb: „Puneţi-o să facă toată aceste susţineri pentru că vreau să mă apar”, a susținut Răzvan Savaliuc în fața instanței.

Laura Codruța Kovesi a dorit să ia cuvântul, pentru a face precizările solicitate. Șefa DNA a susținut în fața judecătorilor:

Este o întâlnire de magistraţi în spaţiul public o întâlnire de mafioţi? Lucrez de 21 de ani în magistratură, mi se pare lipsit de decentă că atunci când mă întâlnesc cu un magistrat întâmplător, chiar şi într-o parcare, să nu îl salut. Mai ales că am şi lucrat împreună. (...) Principiul liberei exprimări şi a liberei opinii a fost confiscat de aceşti jurnalişti? Atunci când ai o opinie diferită eşti făcut mincinos? (...) Cât costă un cuvânt injurios, defăimător? Suntem că la piaţă? Cine stabileşte acest lucru? Că magistrat mi se interzice să comentez dosare penale.. Aici nu a fost o simplă critică, a fost o defăimare continuă. În ce priveşte stabilirea prejudiciului, dacă eu mă bucur de imagine bună înseamnă că pot fi de dimineaţă până seară defăimată, făcută coruptă? Am fost premiată de atâtea ambasade...”, notează presa locală.