Angajații pot fi demiși prin e-mail

Angajații pot fi demiși prin e-mail

Dacă președintele Klaus Iohannis l-a numit premier pe Sorin Grindeanu prin SMS, iată că judecătorii instanței supreme au decis că orice angajat poate fi demis prin e-mail. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au venit cu o nouă decizie care îi privește pe toți angajatorii.

Astfel, aceasta a stabilit că angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului. Mai mult, judecătorii au ajuns la concluzia că această modalitate de a elibera un lucrător din funcţie este legală, dar vor fi anumite condiţii care trebuie să fie îndeplinite, informează Romaniatv.

Potrivit legislatiamuncii.ro, în data de 9 ianuarie 2017 decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, iar de acum încolo are efecte la nivel naţional.

Când este posibilă decizia de concediere prin email?

– în contextul în care salariatul în cauza a oferit angajatorului o adresa de acest gen, iar părţile obişnuiesc să comunice, în general, în acest mod;

– fişierul care conţine decizia de demitere trebuie să fie în format PDF şi este necesar să se respecte prevederile obligatorii ale Codului muncii.

Aşadar, potrivit articolului 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină motivele pentru care angajatul este demis şi care va fi perioada de preaviz. De asemenea, salariatul mai trebuie să primească o serie de informaţii legate de locurile de muncă disponibile pe care le are angajatorul şi în ce condiţii s-ar putea decide să accepte unul dintre acestea.