Vasile Blaga va fi judecat de o instanță inferioară, Tribunalul București
- Ramona Feraru
- 10 ianuarie 2017, 14:21
Judecătorii instanței supreme și-au declinat competența în dosarul în care Vasile Blaga este judecat pentru că ar fi luat mită 700.000 de euro. Pentru că nu mai este parlamentar judecătorii au trimis dosarul spre soluționare la o instanță inferioară, Tribunalul București.
În luna noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Blaga pentru trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut că Blaga a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.
"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", arată DNA, în comunicatul citat.
Potrivit procurorilor, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul lui Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.