Un nou stat bate la porțile UE. „Suntem pregătiţi să mergem pe această cale”
- Mihnea Talau
- 14 septembrie 2019, 16:23
Albania și-a intensificat eforturile pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE).
Premierul Albaniei, Edi Rama, vrea să extindă cooperarea ţării sale cu UE , ca parte a eforturilor acesteia de a deveni membră a blocului comunitar, a declarat Rama.
„Ştim că e drum lung şi că trebuie să îndeplinim multe cerinţe, însă noi suntem pregătiţi să mergem pe această cale. Albania a făcut totul pentru a asigura că merită să intre în această nouă fază", a spus Rama la Berlin.
Vineri, Rama a avut o întrevedere cu Angela Merkel, cancelarul federal german, în scopul „continuării eforturilor de a convinge grupurile parlamentare din Bundestag că este necesar de a lua o decizie pozitivă în octombrie, pentru a demara negocierile asupra statutului Albaniei de membru în UE".
Rama a declarat că Albania nu vizează în prezent statutul de membru deplin al UE, dar speră să înceapă „o fază îmbunătăţită de cooperare cu UE, pentru a putea soluţiona problemele existente", pentru care speră să folosească uneltele şi metodele oferite de UE ca parte a procesului său de integrare.
Potrivit premierului Edi Rama, Albania contribuie la stoparea migraţiei ilegale spre blocul comunitar. „Albania a fost prima ţară din afara UE care a semnat acordul cu Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex). Aceasta a majorat capacităţile de a controla fluxul migraţiei", a subliniat Rama.
De asemenea, potrivit lui Rama, Albania a fost un partener activ al misiunii maritime a NATO în Marea Egee, care este însărcinată şi cu stăvilirea fluxului ilegal de migranţi, anuță Agerpres.