Formatul de 120 de ani al Cupei Davis a fost modificat de Fedetrația Internațională de Tenis (ITF), fapt care a pornit un adevărat război în lumea „Sportului Alb”. Printre cei mai aprigi contestatari se numără și Ion Țiriac.
Miliardarul român a tunat mai ales la adresa lui Gerard Pique (foto), fundașul Barcelonei și proprietarul Companiei Kosmos, cea care a cumpărat drepturile de organizare a turneului și a venit și cu anumite modificări în format. Țiriac a spus ironic că, dacă Pique face schimbări în tenis, va propune şi el schimbări în fotbal. „Am ajuns acum să iau lecţii de la un jucător de fotbal cum se face Cupa Davis. 18 echipe în 7 zile, joacă pentru bani. I-am spus domnului Pique că am inventat şi eu la fotbal o treabă. Am vorbit cu Seppb Blatter să-l aduc înapoi şi de anul viitor penaltyul nu se bate cu piciorul, se bate cu capul! Şi a întrebat: «cum se bate?» zic «exact aşa se bate cu capul cum dumneata baţi cu capul la tenis». N-a înţeles nimic, dar nu mă mir, e jucător de fotbal”, a spus Ţiriac, într-o conferinţă de presă.
„Vreau să fac această competiție mai bună”
Acum, fundașul Barcelonei i-a răspuns miliardarului român și a garantat că schimbările nu vor afecta în vreun fel prestigiul Cupei Davis. „Nu vreau să intru în vreo dispută cu el. Înțeleg că deţine un turneu la Madrid și că a noastră Cupă Davis îi este un fel de competitor în relația cu Guvernul și primăria orașului Madrid, dar vom vedea ce se va întâmpla în luna noiembrie. Știu ce a însemnat Cupa Davis și ce responsabilitate avem. Vreau să fac această competiție mai bună”, a răspuns Pique.