Joi, 29 august 2019, noaptea. Pe pagina sa de Facebook, Alexandru Cumpănașu își anunță candidatura la Președinția României.

Pînă acum cel puțin au emis pretenții de a fi președinți ai României nu mai puțin de 22 de persoane. Alexandru Cumpănașu ar fi al 23-lea.

Numărul mare de candidați nu e o premieră postdecembristă. De fiecare dată, prezidențialele au atras în confruntare un număr însemnat de cetățeni. Explicabil! Pentru toate partidele, un candidat e o platformă de pe care se poate vedea, privind de jos în sus, că respectivul partid există.

Se înscriu și mulți cetățeni fără sprijin, altul decît al familiei (nu totdeauna și al familiei, nevasta observînd că soțul are multă treabă pe acasă), toți seduși de minima vizibilitate garantată de condiția de candidat la Președinția României.

Dacă profesiei de vînzător ambulant de pe cartea de vizită îi adaugi Candidat la președinția României nu-i exclus să dai gata, în tren, vreo gîsculiță din compartiment.

De 30 de ani, jurnaliștii știu că scrutinul prezidențial atrage și mulți candidați fluturi de noapte fascinați de flacăra Cotroceniului.

De aceea jurnaliștii împart candidații în trei grupe distincte: Candidații cu șanse tari de a intra în turul al doilea sau de a face un scor suficient de bun pentru a fi negociat în vederea turului al doilea cu unul dintre cei doi rămași pentru bătălia finală.

Candidații fără șanse.

Aceștia se împart, la rîndul lor, în candidați serioși, dar fără șanse, deoarece n-au în spate forța unui partid sau a unui Serviciu Secret.

Candidați pitorești.

Un candidat e tratat de presă, în momentul înscrierii în cursă, după cum se încadrează într-una din grupe.

Dacă e candidat cu șanse îi salută înscrierea și, totodată, îi evaluează șansele de a intra în turul al 2-lea sau chiar de a deveni președinte.

Interesîndu-se, firește, cum ar putea face rost de ceva publicitate de la respectivul: Candidații cu șanse sînt și candidații cu bani.

Dacă e fără șanse, dar serios, îl consemnează în treacăt. De cele mai multe ori pentru a arăta că n-are nici o șansă. Dacă aparține grupului pitoreștilor, e remarcat doar de jurnaliștii care și-au făcut din umorul căznit pe seama politicii un obicei de rutină.

Teoretic, la anunțare, Alexandru Cumpănașu s-ar încadra la înscrierea în Grupul candidaților serioși, dar fără șanse. Repet, la anunțarea candidaturii. Alexandru Cumpănașu n-are în spate un partid, nici măcar un partiduleț sau măcar o forță financiară precum Volodomir Zelieski din Ucraina.

E drept, la ora înscrierii Alexandru Cumpănașu deține o notorietate de proporții halucinante prin implicarea sa în cazul Caracal. Ca unchi al Alexandrei Măceșanu sau, mai degrabă, folosind această condiție, el a contribuit crucial la dejucarea Planului de mușamalizare a cazului.

Fără intervenția lui Alexandru Cumpănașu cazul Alexandrei, ca și cazul Luizei, ar fi fost închise, potrivit Rațiunii de stat, în dimineața lui 26 iulie 2019, la ora 6.20. Potrivit Planului se intra în casa lui Gheorghe Dincă abia la ora 6.

Afirmația lui Klaus Iohannis din Declarația de presă de miercuri, 4 septembrie 2019, potrivit căreia e vorba de întîrzieri criminale trădează apartenența președintelui de complotul de mușamalizare a Rețelei. În realitate, s-a intrat abia la ora șase, nu din cauza unor întîrzieri criminale, ci pentru că Gheorghe Dincă era altcineva decît strîngătorul de sîrme vechi.

Se mergea la butoiul care urma să fie prezentat drept recipientul în care au ars (pe rînd sau în același timp, cele două fete) și, după ce tatălui Alexandrei i se arătau bijuteriile afumate, cele două dosare erau închise. Printr-o lovitură genială.

Unde sînt fetele? Au fost ucise de Monstru. Unde sînt atunci cadavrele? Nu sînt cadavre. Au fost arse de Monstru. Sînt cele două fete cenușa din butoi? Sigur că ele sînt. Cine poate verifica în afară de INML (tot o instituție a statului, supusă, deci, Rațiunii de Stat) dacă e cenușa de la lemne sau cenușa de la fete?

La 6.20 cazul era închis. Gheorghe Dincă urma să recunoască (doar la DIICOT), că le-a ucis din greșeală, era trimis în judecată pentru ucidere din culpă și, gata, toată lumea era mulțumită.

Regizorii n-au prevăzut un amănunt: Că Alexandra Măceșanu avea un unchi pe care nu-l chema Măceșanu, ci Cumpănașu. Că acest Alexandru Cumpănașu, pînă atunci om de treabă cu Sistemul, o să se enerveze, și astfel, din această neprevedere, s-a ivit unul dintre cele mai spectaculoase Cazuri din Istoria postdecembristă, un caz urmărit cu sufletul la gură săptămîni întregi de peste 90% dintre români.

Implicarea i-a adus lui Alexandru Cumpănașu o notorietate unică în postdecembrism. Prezența sa la o emisiune garanta nivelul ridicat al ratingului.

Pagina sa de facebook are o audiență mai mare decît a tuturor televizunilor din România la un loc. E lucru știut, dovedit, că notorietatea nu e o garanție a unui succes electoral. Dacă ar fi parlamentari, primari, președinte și premier ar fi toate vedetele de show bizz. Notorietatea e doar una dintre condiții. Cealaltă, esențială – e forța din spatele candidatului.

Lipsit de forța asta, Alexandru Cumpănașu ar fi trebuit să trezească la anunțul înscrierii surîsuri înțelegătoare. Ceva gen, Încă unul care se iluzionează, crezînd că notorietatea aduce cu sine și capital electoral. Jurnaliștii sînt zgîrciți cu vorbele (scrise sau zise).

Cu excepția unora ca mine, care scriu zilnic, pentru că au contract să scrie zilnic, jurnaliștii nu se ostenesc să scrie despre orice fleac. Teoretic, anunțul lui Alexandru Cumpănașu era un fleac. Putea stîrni reacția doar a unui jurnalist, care lipsit de subiecte, s-ar fi gîndit să gloseze pe marginea saltului de la unchi la candidat.

N-a fost așa. Anunțul lui Alexandru Cumpănașu a stîrnit o incredibilă agitație în presă. Numeroși ținători de condei, altfel comozi, chiar leneși, s-au grăbit să-l atace pe Alexandru Cumpănașu de pe poziții morale. Cică se hrănește din cadavrul Alexandrei.

Jurnalistul român, că e în Liga mică a șmenarilor de tip friptură sau în Liga mare a șmenurilor de tipă vilă sau cont baban în bancă, nu se omoară cu moralizarea. Ar fi și culmea s-o facă pe moraliștii cei fără nici un Dumnezeu cînd e vorba de parale sau de ordine.

În cazul lui Alexandru Cumpănașu s-a produs o răsturnare stupefiantă: Jurnaliștii – indiferent de proporțiile fripturismului – s-au ostenit să fie moraliști.

Dacă reacția s-ar fi limitat doar la urechelile moralizatoare ar mai fi fost de înțeles. Deși – repet – și așa înscrierea în cursă a încă unui cetățean nu merită osteneala așternerii de cearceafuri de texte și cea a rechizitoriilor în direct la tv.

Campania n-a rămas aici. Brusc, asupra lui Alexandru Cumpănașu s-au prăvălit acuzații, dezvăluiri, insinuări. Toate menite a-l descalifica . Nici unul dintre candidații la Președinție n-a fost și nu este ținta unei campanii de discreditare atît de violente, atît de deșănțate.

Nici Klaus Iohannis, nici Viorica Dăncilă, nici Dan Barna, nici Mircea Diaconu. Despre Klaus Iohannis, cel care ar trebui să fie cel mai atacat, pentru că e președinte de cinci ani, nu mai vorbim. Pentru ocrotirea lui s-a constituit un veritabil Cartel, avînd în centru presa de casă a PSD.

La ora actuală Alexandru Cumpănașu e cel mai terfelit candidat la președinție. Presa noastră, altfel presă de mură-n gură, incapabilă să treacă dincolo de copiatul de pe Internet, îl caută pe Alexandru Cumpănașu pînă și la prohab, pentru a dovedi că nu trebuie să candideze.

Teoretic, Alexandru Cumpănașu e un candidat fără șanse într-o Românie în care doar candidații desemnați de  partide, sprijiniți de grupuri de afaceriști și îndrumați de Servicii pot spera la un rezultat bun. Cum se explică baroasele cu care e bătut zilnic în cadrul unei campanii rar întîlnite?

Nu cumva pentru că practic Alexandru Cumpănașu are șanse? Și avînd șanse strică Marele blat pus sub sloganul: Să-l alegem pe Iohannis în timp ce doarme?