Alegerea președinților de consilii județene prin votul direct al alegătorilor, și nu prin cel al consilierilor, a fost adoptată tacit de Senat.
Este vorba despre OUG 40/2019, care prevede că preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită, miercuri, în plen, de preşedintele interimar al Senatului, Şerban Valeca, întrucât termenul pentru dezbatere şi vot în Senat - prima cameră sesizată în acest caz - s-a împlinit pe 3 iulie.
Până acum, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii, se alegeau prin vot indirect, al plenurilor consiliilor judeţene, respectiv al consiliilor locale.
„Măsurile propuse de prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură de a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv de Codul de bune practici în materie electorală şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.
PNL a solicitat, pe 7 iunie, Avocatului Poporului, să sesizeze CCR în privinţa OUG 40/2019, arătând că acest act normativ „încalcă grav” legea fundamentală şi „induce o discriminare” între aleşii locali, după declara la acea dată Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL.
Camera Deputaţilor va dezbate, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 40/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.