Polonia se zbate pentru F-35 și pentru Fortul Trump
- Tudor Borcea
- 3 septembrie 2019, 19:28
Până în 2026, ministerul polonez al Apărării prevede alocarea a 47 miliarde de dolari (185 miliarde de zloți) pentru achiziția de noi arme și echipamente militare
La douăzeci de ani după ce Polonia s-a alăturat NATO și în ciuda integrării unor aeronave de luptă și blindate construite în Occident, țara încă folosește echipamente proiectate de sovietici din Pactul de la Varșovia din 1955.
Polonia și alți aliați din Europa de Est își intensifică eforturile de modernizare militară ca răspuns la activitățile rusești de pe flancul estic al NATO și anexării peninsulei Crimeea de către Vladimir Putin. Pentru anul 2019, Ministerul Apărării al Poloniei a stabilit un buget record, care se ridică la peste 44 de miliarde de zloti, așa cum prevede planul național de a majora cheltuielile cu apărarea la 2,1% din produsul intern brut în 2020 și 2,5% până în 2030, scrie Defense News. Cheltuielile de apărare ale țării trebuie consacrate pentru achiziționarea de echipamente fabricate în Occident.
Achiziția de către Varșovia a avioanelor de luptă de generația a cincea este unul dintre proiectele majore de modernizare, aflsat în curs de desfășurare. În luna mai, ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că ministerul a trimis o scrisoare de solicitare Statelor Unite cu privire la achiziția propusă de la Varșovia a 32 de avioane F-35 A. Avioanele de vânătoare americane urmează să înlocuiască avioanele Su-22 și MiG-29 , de concepție sovietică, la ora actuală depășite.
Negocierile sunt în curs pentru avioanele F-35, în condițiile în care Polonia dorește și o prezență militară permanentă americană în țară, supranumită „Fort Trump”. De altfel, Varșovia a propus alocarea a cel puțin două miliarde de dolari unui proiect în cadrul căruia Statele Unite vor construi o bază militară în țară și care va purta numele Fort Trump.
La 12 iunie, președintele Poloniei, Andrzej Duda, s-a întâlnit cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump, la Washington, pentru a discuta această inițiativă și a întocmi o declarație comună privind cooperarea în domeniul apărării privind menținerea forței americane în Polonia.
„Statele Unite intenționează să-și crească prezența militară actuală cu aproximativ 4.500 de militari în rotație în Polonia. Această prezență durabilă se așteaptă să crească cu aproximativ 1000 de soldați americani suplimentari pe termen scurt și vizează consolidarea capacității de apărare și descurajare în Polonia ", se arată în comunicat.
„Recunoscând că prezența crescută a forțelor americane în Polonia este durabilă grație sprijinului, Varșovia intenționează să ofere și să mențină o infrastructură definită în comun pentru setul inițial de proiecte enumerate mai jos, fără costuri pentru Statele Unite și ținând cont de nivelul prevăzut al utilizării sale de către forțele americane”, mai stipulează documentul”.
Trump urma să facă o vizită în Polonia, dar și-a anulat călătoria pentru a înfrunta uraganul Dorian acasă. În cadrul vizitei anulate urmau să fie abordate subiecte precum o prezență crescută a trupelor americane în Polonia, precum și o posibilă vânzare a avioanelor F-35.
Trump l-a trimis așadat pe vicepreședintele Mike Pence care a asistat, duminică, la ceremoniile de comemorare a 80 de ani de la începutul celui de-al doilea Război Mondial și la întâlnirile cu responsabilii polonezi de luni care au inclus noi acorduri militare și energetice.
Dar negocierile cu privire la achiziția de F-35 vor fi probabil separate de discuțiile despre Fortul Trump, deoarece aspectele logistice și tehnice ale unui acord de desfășurare a trupelor sunt pe cale să se încheie, potrivit Tomasz Smura, directorul biroului de cercetare al Fundației Casimir Pulaski din Varșovia.
„Dacă Polonia decide să cumpere F-35, aceasta ar deschide o serie de noi posibilități pentru forțele aeriene poloneze în următoarele decenii. Această aeronavă oferă capacități sigure și interoperabilitate care nu sunt disponibile în prezent pentru armata poloneză ", a declarat Smura.
„Cu toate acestea, există și voci critice cu privire la această potențială achiziție. Unii analiști se îndoiesc că ar trebui să introducem un al doilea tip de avion de luptă în loc să extindem flota poloneză de 48 de aparate F-16. Alți analiști estimează că pur și simplu nu suntem pregătiți să utilizăm pe deplin capacitățile oferite de F-35 și că alte F-16 ar fi suficiente pentru corespunde cu starea actuală de dezvoltare a forțelor aeriene ale vecinilor noștri din est”, a spus Smura.
Pe de altă parte, în ciuda creșterii cheltuielilor pentru apărare, unii observatori se îndoiesc de capacitatea Poloniei de a finanța achiziția de F-35 alături de alte achiziții militare ambițioase, precum programul de apărare aerienă Wisla.
În martie 2018, Polonia a semnat un acord cu guvernul SUA pentru achiziționarea sistemului de rachete cu rază medie de acțiune Patriot, fabricat de Raytheon.
În cadrul acestui acord, Varșovia va achiziționa două baterii Patriot în configurația 3+ cu sistemul de comandă integrat de apărare anti-rachetă de la Northrop Grumman, precum și rachete Lockheed Patriot Advanced Capability-3, care îmbunătățesc sistemul patriot, fabricate de Lockheed Martin.
Livrările sunt așteptate până la sfârșitul anului 2022 și este planificat să se ajungă la capacitatea operațională inițială până în 2023-2024, conform datelor ministerul polonez al Apărării.
Alte proiecte de aprovizionare militară ale Varșoviei includ sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune, elicoptere de luptă pentru forțele aeriene, noi submarine pentru marina poloneză, drone pentru diverse ramuri ale armatei și consolidarea capacităților de cyber-război folosind echipamente noi, a indicat ministerul de resort.