Două zile de funeralii de stat pentru Kim Jong-Il. Trupul îmbălsămat al dictatorului va fi expus într-un sicriu de sticlă
- Luciana Pop
- 28 decembrie 2011, 16:40
Funeraliile liderului nord-coreean Kim Jong-Il au început în această dimineaţă cu o întârziere de patru ore, relatează agenţiile internaţionale de presă. Sute de mii de nord-coreeni au ieşit pe străzile Phenianului, îndurând temperaturile scăzute şi ninsoarea, pentru a-şi lua adio de la fostul lider. La ceremonii nu au luat parte oficiali din străinătate.
UPDATE 6. Cetăţenii nord-coreeni au fost mobilizaţi pentru a da zăpada de pe traseul de peste 40 de km al cortegiului funerar, până la mausoleul Kumsusan, unde a fost depus trupul neînsufleţit al fostului lider de la Phenian. UPDATE 5. "Ceremonia funerară s-a încheiat", a anunţat un oficial de la Seul, sub protecţia anonimatului. Mâine va avea loc o nouă ceremonie, când vor fi trase salve de tun în capitală şi în oraşele principale. Toţi nord-coreenii vor ţine trei minute de reculegere şi toate locomotivele şi navele vor acţiona semnalele sonore, iar sirenele vor răsuna peste tot, transmite agenţia oficială de stat. Baloane cu manifeste anti-Phenian de la Seul UPDATE 4. Nord-coreenii refugiaţi în Coreea de Sud au lansat baloane cu 200.000 fluturaşi cu mesaje împotriva regimului de la Phenian, în care populaţia este îndemnată să se ridice împotriva conducerii ţării. În baloane ar fi şi 1.000 de bancnote de un dolar. UPDATE 3. O orchestră militară a însoţit întreaga procesiune funerară cu muzică funebră, pe drumul care a fost deja acoperit cu zăpadă, ca urmare a ninsorii abundente căzute noaptea precedentă. Un ofiţer a trecut în revistă garda de onoare după plecarea cortegiului, iar orchestra a intonat imnul naţional. UPDATE 2. În Coreea de Nord nu există nicio religie oficială, dar cel mai probabil funeraliile se vor apropia de tradiţia confucianistă de venerare a strămoşilor. UPDATE 1. Regimul comunist de la Phenian nu a acceptat venirea niciunui reprezentant străin la ceremonii. Noul lider al Coreii de Nord, Kim Jong-Un, s-a apropiat, cu capul descoperit, de catafalcul cu sicriul tatălui său, Kim Jong-Il, în piaţa centrală din Phenian, care poartă numele bunicului acestuia, Kim Ir Sen, şi s-a postat în dreapta catafalcului care a trecut pe străzile capitalei nord-coreene, în cadrul unor funeralii de stat, potrivit Reuters. Manifestaţie bine orchestrată Experţii se aşteaptă la o manifestaţie de loialitate bine orchestrată faţă de putere, inspirată de funeraliile din 1994 ale tatălui defunctului, fondatorul Coreei de Nord comuniste, Kim Il-sung. În debutul ceremoniei, în piaţă şi-a făcut intrarea o limuzină neagră cu un portret uriaş înfăţişându-l pe defunctul lider nord-coreean, urmată de o alta, transportând o coroană gigantică şi catafalcul, pe care a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Kim Jong-Il. La intrarea cortegiului în piaţă, toţi militarii şi-au plecat capetele, iar din mulţimea de oameni s-au auzit bocete şi ţipete de durere.De asemenea, catafalcul este însoţit de un grup de militari, cu puşti automate în mâini, care păşeau în pasul conform acestei ceremonii. Imaginile cu cortegiul funerar în piaţa acoperită cu zăpadă au fost difuzate de televiziunea de stat nord-coreeană, care a transmis un reportaj despre ceremonia funerară în memoria preşedintelui nord-coreean decedat la 17 decembrie.
Camera operatorului a insistat nu doar asupra catafalcului cu sicriul lui Kim Jong-Il, ci şi asupra trupelor armatei nord-coreene aranjate în dispozitiv, reprezentând toate genurile de arme. Fiul cel mic al liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, a salutat trupele în dispozitiv, în urma sa fiind văzut vicepreşedintele Comisiei de stat pentru apărare, Jang Song-thaek.
După ce a făcut un rond al pieţei, fără să se oprească în faţa mulţimii îndoliate, cortegiul a înaintat pe străzile Phenianului, acoperite de zăpadă, până la mausoleul Kumsusan, unde trupul îmbălsămat al defunctului lider nord-coreean va fi expus într-un sicriu de sticlă, alături de cel al tatălui său Kim Ir Sen. Îmbălsămat de specialişti din Rusia Potrivit agenţiei Yonhap, de îmbălsămarea cadavrului s-a ocupat un grup de experţi ruşi conduşi de Vladislav Kozelţev, de la Centrul de tehnologii biomedicinale din Moscova, care se ocupă şi de întreţinerea mausoleului lui Lenin. Alături de sicriul cu trupul îmbălsămat al lui Kim Jong-Il vor fi expuse de asemenea maşina îndrăgită a acestuia, legendarul vagon blindat, mai multe piese vestimentare şi biroul său de lucru. Un cotidian sud-coreean susţine că Phenianul a ordonat cetăţenilor săi care muncesc în străinătate, ca prin autorizaţie specială să revină în Coreea de Nord cu această ocazie. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/DVP0Hgi1ljA" width="420" frameborder="0" height="315"></iframe>