Rău de mori la Râu de Mori. I s-a făcut rău când a văzut Poliţia
- Petrisor Cana
- 27 decembrie 2011, 15:32
Unui tânăr de 24 de ani i s-a făcut rău în trafic, a doua zi de Crăciun, atunci când a văzut un echipaj de poliţie. El circula beat la volan pe un drum judeţean de pe raza comunei hunedorene Râu de Mori.
Tînărul în vârstă de 24 de ani avea "la bord" o alcoolemie de 0.69 mg/l, alcool pur în aerul expirat, verificată la etilotest de oamenii legii. În jurul orei 14:45, poliţiştii Postului de Poliţie Râu de Mori, l-au tras pe dreapta pe D.J. 686. Andrei A., de fel din oraşul Călan, conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Când a văzut echipajul de poliţie, i s-a făcut rău. A încercat să explice agenţilor că nu i-a picat prea bine băutura şi mâncarea îngurgitată însă nu a scăpat de testarea cu aparatul alcooltest. Apoi, tânărul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Haţeg, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Când şi-a mai revenit, el a aflat că s-a ales cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice.