Proxenetul Dinu Damaschin, "tatăl" Monicăi (fostă) Columbeanu, arestat

Proxenetul Dinu Damaschin, "tatăl" Monicăi (fostă) Columbeanu, arestat

Tribunalul Bacău a decis ca proxenetul Dinu Damaschin, care s-a autointitulat tatăl vitreg al Monicăi Gabor, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu, să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.

Hotărârea Tribunalului Bacău poate fi, însă, contestată, căci nu este definitivă şi irevocabilă. Dinu Damaschin a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), alături de alţi doi complici, sub acuzaţia de proxenetism şi trafic de minore. "Tatăl vitreg" al Monicăi Gabor, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu, racola tinere din zona Bacău, care proveneau din familii cu o situaţie materială precară, cărora le promitea că o să devină fotomodele şi o să aibă cariere în televiziune. Cunoscut drept un apropiat al Monicăi Gabor, dar şi un invitat constant al emisiunilor TV mondene şi nelipsit din paginile tabloidelor, Damaschin reuşea să fie convingător. Odată ajunse în Bucureşti, fetele, printre care şi minore, erau agresate şi obligate să se prostitueze, în mai multe apartamente situate în zona centrală, deţinute sau închiriate de Damaschin. Pentru a le inspira teamă, Dinu Damaschin le spunea fetelor că are conexiuni la nivel înalt şi nu poate păţi nimic, susţinând că este preşedinte al unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.