Ultima scrisoare a lui Václav Havel către români: "Idealurile au devenit o povară"

Ultima scrisoare a lui Václav Havel către români: "Idealurile au devenit o povară"

Într-un mesaj transmis în luna octombrie către români, fostul preşedinte ceh îşi amintea cu plăcere de vizita sa la Bucureşti, dar atingea şi un subiect sensibil: idealurile revoluţiei i se păreau strivite de iluzia câştigului uşor.

Românii l-au aniversat pe Václav Havel în urmă cu doar două luni, printr-o serie de evenimente organizate de Centrul de Cultură al Republicii Cehia la Bucureşti, sub titlul "La mulţi ani, Václav Havel!". Piesele sale de teatru au fost lansate în volum, au avut loc proiecţii de film, iar, pe 5 octombrie, în timpul unui seminar dedicat fostului preşedinte ceh,  Jiří Å itler, ambasadorul Republicii Cehe în România a citit o scrisoare adresată românilor din partea acestuia: "Dragi prieteni, Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează. Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie. Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre. Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere. Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră. Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de la mine de acasă. În concluzie, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care păstrează sau ajută la păstrarea relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Mulţumirile mele sunt şi pentru traducătorii, editorii, cititorii şi spectatorii mei din România. Mă despart de dumnevoastră azi cu urarea pe care v-am făcut-o şi în urmă cu 15 ani: Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura! Al vostru, VH" În calitate de preşedinte, Vaclav Havel a vizitat România de două ori. Prima dată în iunie 1994, prilej cu care a fost semnat Tratatul privind de relaţiile de prietenie şi cooperare între România şi Republica Cehă, iar a doua oară - pe 18 mai 2002. PROBLEME DE SĂNĂTATE O vizită amânată printr-o scrisoare Starea de sănătate a lui Havel nu a fost un secret pentru cunoştinţele sale din România. Într-o altă scrisoare adresată, pe 21 martie 2000, lui Emil Constantinescu, Havel se scuză că nu putea onora o vizită în România, din cauza unor probleme la plămâni. "Permiteţi-mi ca pe această cale să-mi exprim regretul că din motive de sănătate am fost obligat să amân vizita în ţara Dumneavoastră pe care am aşteptat-o cu nerăbdare încă din momentul când am primit invitaţia Dumneavoastră.(...) Îmi amintesc cu plăcere de momentele remarcabile pe care le-am trăit la Universitatea din Bucureşti(...). Îmi pare rău că planurile şi aşteptările mele au fost zadarnicite de boala de plămâni, iar medicii curanţi mi-au interzis să fac călătoria planificată în România şi apoi în Turcia. Va rog să mă credeţi, stimate domnule Preşedinte, că mă deranjează foarte mult că agravarea bronşitei mele acute s-a petrecut exact în aceste zile(...)", scria fostul preşedinte ceh. Citiţi mai multe informaţii în categoria dedicată lui Vaclav Havel. CITIŢI ŞI:

  • Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a murit în somn
  • Lech Walesa: Vocea lui Havel "va lipsi enorm Europei"
  • Nicolae Manolescu: "Vaclav Havel a fost o figură respectată în toată lumea"
  • Iliescu despre Vaclav Havel: "Dispare un om care a marcat istoria acestor ani"
  • "Scrisori către Olga", corespondenţa din închisoare

Ne puteți urmări și pe Google News