Pregătiţi de criză ca pentru Apoclipsă

Pregătiţi de criză ca pentru Apoclipsă

În timp ce economiştii fac predicţii din ce în ce mai îngrijorătoare legate de anul următor, unele familii din Marea Britanie încep să-şi facă provizii de mâncare demne de o adevărată "iarnă nucleară".

În pivinţa familiei Shaw din Marea Britanie e un congelator plin de mâncare conservată, neperisabilă. Alături poţi găsi poate un aparat de purificare a apei sau un mini-aragaz de camping, abia cumpărat, deşi familia nu prea doarme la cort. Ziarul "Daily Mail" spune că soţii Shaw, fotografiaţi îmbrăcaţi la patru ace lângă proviziile astea, fac parte dintr-o categorie nouă de britanici: cei care, alarmaţi de veştile rele legate de starea economiei, s-au hotărât să "pună deoparte" ceva mai mult decât bani în bancă. S-au echipat pentru ce e mai rău: pentru o panică severă ce ar putea urma unei "Apocalipse" financiare. "Imaginaţi-vă asta: e sfârşitul lui ianuarie 2012 şi e deja clar că anul care urmează îl va face pe cel care de-abia a trecut să pară un fleac(...). În Marea Britanie şi pe întreg continentul, bancă după bancă se prăbuşeşte, un efect tip domino creat de panica clienţilor care şi-au retras banii din conturi. (...) Spre deosebire de vara trecută, protestatarii de pe străzi nu au ieşit doar în căutare de pantofi sport sau televizoare cu ecran plat  - ci sunt în căutare de mâncare", scrie, pe un ton apocaliptic, "Daily Mail". Pivniţa doamnei Mayall Jurnaliştii britanici spun că, asemenea soţilor Shaw, "nu există îndoială că unele familii îşi fac provizii pentru vremurile grele ce ne aşteaptă". E ceea ce le-a cofirmat o anume Lynda Mayall, din Poole, Dorset, o femeie divorţată, în vârstă de 51 de ani, mamă a patru copii. A trecut printr-o perioadă teribilă financiar, şi-a pierdut afacerea, a găsit cu greu un job ca să se redreseze. Prin urmare, a devenit "extrem de conştientă de cât de important e să ai destulă mâncare pusă deoparte", scrie ziarul britanic. A cumpărat sute de kilograme de carne, fasole, sardine, supă, toate la conservă. "Cred că am o rezervă care ar trebui să-mi ajungă pentru şase luni", spune femeia. "E ceea ce m-am gândit că mă va ajuta dacă vremurile devin mai rele". Doamna Mayall a început să facă provizii de când a văzut cum s-a petrecut criza financiară în Europa. Crede că nu banii vor fi greu de găsit, ci mâncarea. Ziariştii britanici se întreabă: e doamna Mayall o persoană care exagrează sau e un om precaut? Una peste alta, preţul la care au început să se vândă produsele conservate pentru "vremuri grele" lasă să se înţeleagă că cel puţin pe producători nu-i deranjează absolut deloc să facă rost de bani în perioada următoare. Un "pachet deluxe" de "supraviţuire", care conţine cam 450 de mese conservate special, ce ar trebui să te ţină un an, e vândut cu peste 2000 de lire sterline de producători. "B-Prep, o companie din Londra, a înregistrat o creştere a cererii în ultimul an pentru astfel de produse, comenzile triplându-se", scrie "Daily Mail". Dave Hannah, fondatorul companiei,  nu crede în "Apocalipsa Marii Britanii", dar recomandă produsele sale ca soluţie de a petrece mai uşor criza. Acum două generaţii, oamenii aveau astfel de provizii în piviniţe, spune Hannah. "Pur şi simplu revenim la mentalitatea aceea. Nu trebuie să fie ceva înfricoşător", adaugă afaceristul. "Proviziile de la supermarket nu vor ţine la nesfârşit" De fapt, asta gândeşte şi George Shaw, capul familiei Shaw care s-a lăsat fotografiată de "Daily Mail" cu pivinţa plină. Instinctul său de a aduna vine mai degrabă din faptul că iese mai ieftin cumpărând en gros. Dar ultimele mişcări din economie l-au convins că face bine ce face. "Cred că recesiunea din 2008 i-a făcut pe mulţi să se gândească că proviziile din supermarket nu vor ţine la nesfârşit, deşi cred mai degrabă că rezervele noastre de mâncare vor fi afectate de un atac terorist decât de altceva", e apocaliptic totuşi George Shaw. După atacurile din 11 septembrie 2001, de exemplu, George  şi-a făcut provizii serioase de apă. Se aştepta, pesimist, ca cineva să-l otrăvească.

Ne puteți urmări și pe Google News