Şeful FBI, despre SRI: "Să se implice şi mai mult în combaterea corupţiei la nivel înalt"
- Virgil Burl ă
- 7 decembrie 2011, 21:28
Directorul FBI, Robert S. Mueller, a declarat că SRI şi-a asumat un rol de lider în lupta împotriva corupţiei.
UPDATE 2. Directorul FBI a mai declarat că cooperarea cu procurorii români a fost un alt element cheie în succesul eforturilor noastre de aplicare a legii:"SUA apreciază devotamentul, curajul şi integritatea conducerii şi a angajaţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ai direcţiilor specializate din cadrul acestei instituţii, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. Mandatele procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, şi al procurorului şef al Direcţiei naţionale anticorupţie, Daniel Morar, expiră în 2012, după şase ani de realizări impresionante. Încurajăm guvernul României să se asigure că vor fi aleşi succesori potriviţi pentru a menţine aceleaşi standarde înalte de integritate, independenţă şi simţ al răspunderii". UPDATE 1. Robert Mueller a mai arătat că, astăzi, ameninţările la adresa securităţii unei naţiuni nu mai pot fi oprite la graniţe, criminalitatea având caracter transnaţional. "O singură instituţie, o singură ţară nu pot combate aceste ameninţări", a mai arătat şeful FBI. El a mai precizat că vor mai exista operaţiuni comune precum cea din luna iulie în urma căreia au fost arestate o sute de persoane acuzate de infracţiuni informatice şi l-a felicitat pe George Maior pentru rolul de lider al SRI în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Oficialul american, căruia tocmai i s-a prelungit mandatul cu doi ani, a mai precizat că 22 de ofiţeri români au participat la cursuri comune SRI - FBI în SUA, 200 de ofiţeri s-au deplasat la Budapesta în vederea implementării unor strategii comune şi 350 de specialişti români au învăţat după cursurile serviciului secret american. "Ne aşteptăm să colaborăm chiar şi mai bine", a încheiat Mueller. UPDATE. Robert S. Mueller l-a felicitat, astăzi, pe şeful SRI, George Maior, pentru "toată activitatea depusă în combaterea terorismului şi pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o în acest domeniu, pentru lupta împotriva criminalităţii organizate, a criminalităţii cibernetice, dar, cel mai important, lupta împotriva corupţiei la nivel înalt".
"SRI şi-a asumat un rol de lider în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi a colaborat foarte bine cu celelalte instituţii guvernamentale în acest domeniu", a spus Mueller, într-o declaraţie comună susţinută alături de George Maior. Mueller şi-a exprimat speranţa că SRI se va implica şi mai mult în combaterea corupţiei la nivel înalt. În mai 2010, Robert Mueller declara, într-o conferinţă desfăşurată la San Francisco, că FBI şi Poliţia Română arestaseră în ultimul an şi jumătate mai mult de 100 de români implicaţi în fraude informatice, şeful FBI spunând că România este unul dintre cei mai buni parteneri ai poliţiei federale americane.
El amintea că FBI dispune de mai mult de 60 de birouri cu ataşaţi în întreaga lume, dar şi de agenţi speciali detaşaţi pe lângă forţele de poliţie din România, Estonia sau Olanda. CITIŢI ŞI:
- Cum se implică SRI în lupta anticorupţie
- Ce zice George Maior despre propunerea de schimbare legii SRI
- Implicarea SRI în rezolvarea dosarelor de corupţie ajunge în "Le Monde"