Alegerile din Rusia. Singurul ONG de monitorizare, acuzat de fraude

Alegerile din Rusia. Singurul ONG de monitorizare, acuzat de fraude

Un tribunal din Moscova a declarat că organizaţia Golos (Vocea), singura din Rusia care monitorizează alegerile, se face vinovată de "încălcarea ordinii privind participarea mass-media la reflectarea alegerilor" şi a amendat-o cu 30.000 de ruble (1.000 de dolari), potrivit Agerpres, care citează portalul Gazeta.

Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta, joi, cu doar patru zile înainte de alegeri, tribunalul a dechis procesul penal, în aceeaşi zi a trimis citaţia pentru audieri reprezentanţilor organizaţiei, iar în şedinţa de ieri dimineaţă a fost dat şi verditul, organizaţia fiind găsită vinovată.

Iar azi noapte, şefa ONG-ului, Lilia Şibanova, a fost reţinută pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a refuzat să le dea vameşilor laptopul personal.

"Incidentul de la aeroport are legătură cu faptul că autorităţile încearcă să împiedice participarea mea, pe 7 decembrie, la audierile din Parlamentul European vizând rezultatul alegerilor", a declarat Şibanova, citată de Interfax.

De cealalată parte, reprezentanţii Direcţiei Afacerilor Interne de la Moscova au declarat că incidentul s-a petrecut în contextul în care la Moscova s-au luat măsuri sporite de securitate în ajunul alegerilor. Potrivit portalului newsru.com, zeci de susţinători ai opozantului Eduard Limonov au fost fost reţinuţi, iar unora dintre ei "le-au fost verificate" apartamentele. Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu decizia instanţei de a amenda ONG-ul Golos, informează Interfax, citând o declaraţie a administraţiei preşedintelui american Barack Obama. Acţiuni de intimidare Pe de altă parte, presa locală afirmă că organizaţia este finanţată din fonduri străine şi că acuzaţiile aduse de tribunalul rus ar avea legături cu afirmaţiile premierului Vladimir Putin, potrivit cărora Occidentul încearcă să influenţeze alegerile.

"Ştim că şi în aceste zile, înaintea alegerilor pentru Duma de Stat şi a prezidenţialelor, reprezentanţii unor state străine îi adună pe unii cărora le plătesc bani - aşa-zişii primitori de granturi -, desfăşoară cu ei instructaje, îi angrenează într-o anumită muncă, între ghilimele, pentru a influenţa mersul campaniei electorale din ţara noastră', a declarat Vladimir Putin săptămâna trecută, la congresul partidului său Rusia Unită. Organizaţia Golos redactează sesizări vizând încălcarea legislaţiei electorale în Rusia şi le postează pe internet. În cursul acestei campanii, organizaţia a înregistrat peste 4.700 de plângeri, majoritatea implicând partidul Rusia Unită, aflat la guvernare. CITIŢI ŞI:

  • Rusia: Prezidenţiabilul Vladimir Putin îşi arată muşchii în faţa "puterilor străine"

Ne puteți urmări și pe Google News