Paul Codrea: "În tur, Lazio i-a privit de sus pe vasluieni"
- Mugur Băile șteanu
- 1 decembrie 2011, 11:02
Mijlocaşul legitimat la formaţia italiană Siena apreciază că nu ve la fi uşor elevilor lui Viorel Hizo să câştige meciul cu echipa lui Ştefan Radu, decisiv pentru calificarea în "16"-imi.
Echipa FC Vaslui dispută astăzi cel mai important meci al ei din acest sezon. Elevii antrenorului Viorel Hizo joacă diseară, pe arena "Ceahlăul" din Piatra-Neamţ (ora 22.05, Pro TV şi Dolce Sport), cu Lazio Roma, în etapa a 5-a (penultima) din Grupa D a Ligii Europa. În cazul unei victorii, gruparea antrenată de Adrian Porumboiu va ajunge, în premieră, în primăvara europeană. Pe moldoveni îi ţine în viaţă şi un egal cu scorul de 0-0 sau 1-1, ţinând cont că, în septembrie, partida pe care au disputat-o pe "Olimpico" s-a încheiat cu rezultatul de 2-2. În acest caz însă, "galben-verzii" vor trebui să obţină în ultima etapă cel puţin acelaşi rezultat ca şi lazialii. Italienii vin cu echipa de bază Plecată cu şansa a patra în Grupa D a Ligii Europa, FC Vaslui a uimit pe toată lumea prin rezultatul de 2-2 pe care l-a obţinut în partida-tur, de la Roma (în care trupa lui Porumboiu a condus la un moment dat cu 2-1) şi prin victoria cu 1-0 repurtată, pe teren propriu, în faţa portughezilor de la Sporting Lisabona, liderii clasamentului. În Liga I, echipa lui Viorel Hizo nu a mers la fel de bine, ocupând, după 15 etape, doar locul 8 în clasament, cu 24 de puncte. În ultimul joc din întrecerea internă, vasluienii au pierdut în Regie, scor 0-1, în faţa codaşei Sportul Studenţesc. La rândul lor, lazialii vin tot după o înfrângere, 0-1 la Roma cu Juventus Torino, dar ocupă poziţia a 4-a în clasamentul din Serie A, cu 22 de puncte obţinute în 12 etape disputate. Spre deosebire de meciul de la Roma, unde antrenorul Edoardo Reja a folosit mai multe rezerve, cei de la Lazio au venit la Piatra- Neamţ cu toţi jucătorii de bază disponibili. Din lot face parte şi fundaşul român Ştefan Radu, care a lipsit la meciul-tur din vina unei accidentări. Într-un interviu acordat ieri pentru EVZ, Paul Codrea, mijlocaşul român legitimat la echipa italiană Siena, îi avertizează pe moldoveni că nu le va fi uşor să treacă de Lazio. "În tur, Lazio i-a privit de sus pe vasluieni. Acum, nu va mai fi aşa", susţine Codrea. INTERVIU "Absenţa lui Wesley e un handicap mare" EVZ: Paul, ce şanse le acorzi vasluienilor în meciul cu Lazio, din Liga Europa? Paul Codrea: Echipele italiene nu pun prea mare preţ pe Liga Europa. În general, joacă meciurile din această competiţie cu "rezervele". Însă, din câte am văzut, Lazio vine în România cu echipa de bază, ceea ce înseamnă că tratează meciul foarte serios. Nu va fi deloc uşor pentru FC Vaslui. FC Vaslui a obţinut, totuşi, o remiză la Roma. Altele sunt datele problemei acum. În tur, Lazio i-a privit de sus pe vasluieni, erau o echipă necunoscută pentru ei. Acum, nu va mai fi aşa. În plus, la FC Vaslui nu va juca nici Wesley. Cu el în teren, românii ar fi avut o şansă în plus, pentru că este un jucător foarte bun, care poate face diferenţa întrun meci. Absenţa lui Wesley e un handicap mare pentru Vaslui. Să înţeleg că nu le acorzi moldovenilor prea multe şanse? A, nu, nu spun asta. Vasluienii pot să ajungă în primăvara europeană, mai ales că, spre deosebire de Lazio, pe ei îi ajută şi un rezultat de egalitate. Eu spun doar că va fi un meci greu, pentru că şi italienii vor foarte mult să meargă mai departe. De ce sunt atât de determinaţi cei de la Lazio? Spuneai că echipele italiene nu prea sunt interesate de Liga Europa. E adevărat, nu prea sunt interesate, ca dovadă că şi Lazio a folosit mai mulţi jucători de rezervă în meciurile precedente. Dar acum, dacă au posibilitatea de a merge mai departe, romanii nu vor să dea cu piciorul acestei şanse. Se gândesc, probabil, şi la îmbunătăţirea coeficientului european. Care mai e situaţia ta la Siena? Mă antrenez cu echipa, dar nu sunt folosit în meciuri. Nu mai fac parte din planurile antrenorului. În ianuarie, când voi intra în ultimele şase luni de contract, o să încerc să-mi găsesc un nou club.