Şi-a distrus faţa din cauza unui implant cu ciment
- Dan Istratie
- 30 noiembrie 2011, 13:43
A mai fost descoperită una dintre victimele falsului chirurg american Oneal Ron Morris. Femeia, în vârstă de 48 de ani, a fost supusă unor injecţii, în zona feţei, care conţineau un amestec de ciment şi super-glue.
Rajee Narinesingh, în vârstă de 48 de ani, din Miami, Florida, a fost nevoită să se prezinte la medic după ce a început să aibă dureri insuportabile în zona feţei, zona în care i-a fost implantat un amestec periculos.
Femeia, la fel ca falsa doctoriţă care i-a făcut implantul, s-a născut bărbat dar se declară ca fiind femeie. Pentru a căpăta aspectul unei femei, ea s-a supus mai multor intervenţii chirurgicale şi a luat mai multe tratamente hormonale. Deoarece costurile unei operaţii de implant sunt destul de scumpe, ea a căutat medici care să aibă costuri cât mai scăzute.
Femeia a declarat pentru o televiziune locală americană că "pentru o persoană transexuală, te gândeşti că este minunat să îţi poţi face schimbările corpului pe care ţi le doreşti fără să plăteşti prea mult".
Americanca a fost nevoită să îşi mai facă o serie de operaţii estetice pentru a-şi repara faţa serios şifonată dar şi pentru faptul că implanturile pe care le avea îi dăunau sănătăţii.