Lui Francesco Scianna, care joacă alături de Monica Bîrlădeanu în "Itaker", produs de Michele Placido şi de Bobby Păunescu, nu i se pare că filmul înseamnă doar entertainment.
Actorul italian se află zilele acestea pentru prima dată în Bucureşti, pentru filmările la "Itaker". Lungmetrajul, regizat de Toni Trupia şi produs de Mandragora International şi Golden Art (Italia), are o distribuţie care îi include pe Monica Bîrlădeanu şi Michele Placido, în rolul unui pungaş. Francesco Scianna a explicat pentru EVZ cum de a acceptat din prima rolul din coproducţia italiano-română. EVZ: Cum te-a convins Michele Placido să joci în acest film? Francesco Scianna: M-a sunat şi mi-a spus: "Uite, am un scenariu, aş vrea să îl citeşti şi să îmi spui dacă te-ar interesa rolul". L-am citit şi am spus "da" după prima lectură. N-am avut nicio îndoială. Am lucrat mult cu regizorul ca să rescriem anumite scene. Asta pentru că personajul meu e din Napoli. Aşa că m-am dus acolo şi am lucrat cu nişte tipi despre care credeam că ar vorbi cam ca personajul meu, aşa că am rescris câteva replici în maniera corectă. Folosesc accentul napolitan. Este un film foarte frumos, e plin de comedie inteligentă, nu există poante gratuite. De altminteri, mi se pare că e o eroare să credem că spectatorii sunt proşti, iar cinemaul se rezumă la entertainment. Ce te-a impresionat la personajul tău, Benito? Ce e foarte frumos la el este nevoia de a scăpa de propriul lui trecut. Asta îi dă multă energie în confruntarea cu toate dificultăţile pe care le întâlneşte pe drumul din Italia către Germania şi la ieşirea din închisoare. Dar şi în această privinţă am încercat să îi găsesc o slăbiciune lui Benito. Se gândeşte că toate ideile lui sunt bune, dar cumva ele nu se potrivesc cu realitatea şi nu funcţionează. Există în film o evoluţie a lui Benito şi e un proces foarte frumos pe care îl parcurge. Datorită acestor dificultăţi, el înţelege ceva foarte important. Cum să formulez asta? E ca atunci când ai un obiectiv şi din cauza lui nu mai vezi nimic altceva şi uiţi de umanitatea ta. Şi apoi, prin dificultăţile pe care le ai de înfruntat, te întorci înapoi la sentimentele tale, realizezi că ai o viaţă interioară, iar, la final, eşti un om schimbat. Altfel treci prin viaţă. Înţelegi că ai sentimente şi că ai nevoie să fii puţin interiorizat în loc să îţi urmăreşti cu încrâncenare obiectivul. Marea provocare: accentul Cum ai lucrat cu Monica Bîrlădeanu? Ne-am cunoscut la un festival. Şi a fost foarte stranie conexiunea pe care am simţit c-o am cu ea. Am vorbit despre filme şi altele şi îţi dai seama când vorbeşti cu cineva dacă simţi lucrurile la fel. Uneori e greu să lucrezi cu alţi actori, pentru că vezi cum se ciocnesc personalităţi puternice. Când colo, cu ea am simţit de la bun început o apropiere şi am vrut amândoi să lucrăm împreună, dar eu mi-am zis că ar fi imposibil. Ea era mai implicată decât mine în proiecte internaţionale. Ne-am văzut la "Vallanzasca" (regizat de Michele Placido - n.r.), dar n-am avut scene împreună. Am vorbit din nou şi a fost chiar interesant: şi felurile în care ne facem munca sunt similare. Am fost încântat când Placido ne-a spus că suntem în distribuţia aceluiaşi film. Ne-am găsit timp să repetăm mult înainte de filmări. Am vorbit şi am rescris împreună replici, pentru că ni se păreau nişte lucruri nefireşti. Era ca şi cum deja lucrasem împreună. Şi cred că în acest film publicul va vedea armonia dintre noi. Nu ştiu exact cum să definesc asta, dar e foarte frumos când se întâmplă. Care a fost cea mai dificilă scenă pentru tine? Într-un astfel de film, nimic nu e uşor. În primul rând, e accentul; uneori simt presiunea lui, pentru că nu am avut timp să îmi fac munca. Dacă am filma la Napoli, mi-ar fi mai uşor, pentru că, după filmări, m-aş putea duce să vorbesc cu localnicii şi mi-aş îmbunătăţi accentul. Aici, am la mine doar înregistrări ale replicilor cu accentul corect şi filme la care mă uit şi încerc să reproduc accentul din ele. Dar cred că ceea ce a fost mai greu a trecut - scena în care îmi iau la revedere de la puşti. Acolo sunt multe emoţii şi nu ştiam dacă le voi putea include pe toate. Copilul e o dulceaţă, iar eu am un puternic simţ patern. Numai că, pentru acest rol, nu trebuia să mă las fermecat de puşti. Aşa că a trebuit să mă forţez. Dar cred că în acel moment totul a ieşit cum trebuie, firesc.
Recomandările noastre
