Trăim într-o ţară în care majoritatea parlamentară hotărăşte masacrarea câinilor fără stăpân, soluţie extrem de ineficientă (experimente anterioare au existat şi numărul câinilor a crescut în loc să scadă) şi de o barbarie caracteristică subdezvoltării lumii a treia.

Trăim într-o ţară în care fraudele şi deturnarea banilor publici, abuzurile şi încălcarea legilor este tot mai evidentă, fără ca de cele mai multe ori oamenii politici responsabili să recunoască anormalitatea unor acţiuni, cu excepţia cazurilor în care organele statului intervin.

Trăim într-o ţară cu o reprezentare internaţională din ce în ce mai puţin consistentă şi a cărei imagine în lume este din ce în ce mai afectată, în timp ce autorităţile responsabile se laudă cu mari succese.

Trăim într-o ţară în care "structurile reformatoare" din sistemul naţional de învăţământ îşi imaginează că educaţia naţională şi cercetarea ştiinţifică au fost reformate prin deciziile lor, când în realitate haosul, lipsa de transparenţă, veleitarismul şi mai ales incompetenţa riscă să ne ducă viitorul în derizoriu.

Trăim într-o ţară în care cei săraci sunt din ce în ce mai săraci, în care tot mai multe mici afaceri falimentează, din care tot mai mulţi "investitori strategici" se retrag, şi către care tot mai puţine transnaţionale se îndreaptă.

Trăim într-o ţară în care unii oameni politici, ignorând cu totul votul celor care i-au adus la calitatea de parlamentar, se deplasează fără nicio ezitare dintr-o parte în alta a spectrului politic, nemaiînţelegând pe cine reprezintă şi de ce.

Trăim într-o ţară în care construcţiile politice se fac pe majorităţi parlamentare artificiale, prin ignorarea şi dispreţul opiniei publice, într-o ţară în care dobândirea unei demnităţi publice este cea care contează şi niciodată interesul colectiv.

Trăim într-o ţară în care zilnic ni se vorbeşte despre dificultăţile crizei mondiale şi despre victoriile propriilor noştri guvernanţi, cei care au găsit soluţia salvatoare, întro ţară în care cei responsabili astăzi, cu trei ani în urmă, nu intuiau în niciun fel direcţia evoluţiilor globale şi îi acuzau pe cei aflaţi atunci la putere că sunt prea zgârciţi pentru un popor atât de sărac. Tot ei astăzi, amnezici fiind, vorbesc despre dărnicia excesivă şi iresponsabilă a predecesorilor lor la guvernare.

Trăim într-o ţară în care mulţi politicieni îşi transferă frustrările şi conflictele personale în spaţiul public, îşi construiesc, sau mai bine spus încearcă să îşi construiască, imaginea victimelor unui sistem ca şi cum nu ar face parte din acesta. Altfel spus, trăim într-o ţară în care al doilea om în stat reuşeşte să transforme momentul retragerii sprijinului politic al partidului, care l-a promovat, într-un circ mediatic gustat poate, numai de către iubitorii telenovelelor de cea mai proastă calitate.

Trăim într-o ţară în care preşedintele Senatului, fost candidat la preşedinţia României, în momentul excluderii sale din partidul care l-a susţinut pentru ocuparea succesivă a unor înalte demnităţi, îşi atacă proprii colegi de partid cu întregul arsenal propagandistic al adversarului său politic din toamna anului 2009, acuzându-şi propriul partid de sechele comuniste, de autoritarism, iar pe noul preşedinte al partidului său de infantilism politic.

Trăim într-o ţară în care cel care a condus vreme de cinci ani principalul partid de stânga din România, angajându-se la începtul mandatului său să facă din acesta un partid modern, astăzi, cu atâţia ani mai târziu, pretinde că acel partid este complet nereformat fără a se simţi în niciun fel responsabil.

Trăim într-o ţară în care personajul mai sus menţionat cere în mod hotărât reformarea de ansamblu a clasei politice româneşti, ca şi cum el aparţine unei cu totul alte lumi, ca şi cum nu ar fi produsul tipic al acestei clase politice, ca şi cum totalitatea acţiunilor sale publice ar exprima moralitate, consecvenţă şi verticalitate.

Trăim într-o ţară fără de speranţă.