Pentru a preveni apariţia mucegaiului în casă, este important să trataţi pereţii cu soluţii speciale şi să ţineţi sub control umezeala din întreaga locuinţă.
Igrasia şi mucegaiul nu le sunt deloc străine românilor care stau în blocurile construite înainte de 1990 şi care nu au fost reabilitate termic. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România - ROMEPS, există peste 250 milioane de metri pătraţi de clădiri care trebuie reabilitate, valoarea lucrărilor ridicându-se la circa 7 miliarde de euro. Potrivit specialiştilor, casele construite din cărămidă sunt în topul locuinţelor care au probleme cu igrasia, deoarece pereţii acestea nu pot respira. În România, pentru înlăturarea efectelor umezelii se folosesc soluţii chimice, se izolează imobilul pe exterior şi/sau pe interior cu polistiren, se face placare cu gipscarton şi se folosesc dezumidificatoare. Anveloparea, o soluţie şi pentru reducerea facturii Anveloparea blocurilor nu mai este o raritate. Potrivit specialiştilor, reabilitarea termică, dacă este făcută cum trebuie, reduce pierderile energetice cu până la 60%. După reabilitare, în timpul iernii, pereţii vor avea 8 grade, faţă de 2-3 grade la un bloc neizolat, iar vara 22 de grade şi nu 35. Potrivit secretarului general al ROMEPS, Tiberiu Andrioaiei, preţul mediu la clientul final al unui sistem cu materiale de calitate este de aproximativ 30 de euro pe metrul pătrat. Specialiştii avertizează că, dacă se izolează doar la interior, este probabil ca pe peretele exterior să apară igrasia sub stratul de termoizolaţie, din cauza diferenţei de temperatură de câteva grade. Ce poţi folosi pentru interior Reprezentantul firmei Dry Wall Team, care oferă astfel de soluţii împotriva umezelii, arhitectul Istvan Hejja, nu recomandă nici placarea cu gipscarton, deoarece în aceste cazuri doar se maschează problema. Pentru interior, zidarul Gabriel Iliescu recomandă folosirea aktivTherm, produs sub formă de pastă care reduce nivelul de absorbţie a căldurii la nivelul peretelui sau folosirea barierei chimice, solvenţi care se aplică peste vopseaua de pe perete. Pentru o cameră cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi costurile se ridică la circa 300 de lei. De asemenea, este de dorit să se folosească vopsea lavabilă.
Pentru bucătărie şi baie, Iliescu recomandă vopsele speciale care limitează condensul.
Potrivit lui Istvan Hejja, pentru soluţii mai complexe de combatere a igrasiei este greu de estimat un preţ, acesta variind în funcţie de structura zidului, grosimea şi lungimea zonelor tratate, gradul de umiditate, componenta sărurilor dizolvate de apă din sol etc. "Se face o diagnoză în fiecare caz, se dă o soluţie tehnică şi, pe baza acesteia, se întocmeşte un deviz", precizează arhitectul.
Firma sa oferă atât soluţii care costă între 70 şi 100 de euro/mp, cu pastă anti-igrasie ultracure şi prin sistemul electroosmotic Lectos, cât şi soluţii pentru doar 18-20 euro plus TVA/mp, cum ar fi tratamentul cu BioRid. Sfaturi pentru a reduce umiditatea Oricât de frig ar fi afară, pentru o locuinţă sănătoasă este foarte important ca toate camerele să fie bine aerisite. Indicat ar fi ca în baie şi în bucătărie să existe un ventilator, în lipsa geamurilor, respectiv o hotă. De asemenea, este important să nu usuci haine în interiorul locuinţei. În cazul în care ai deja pereţi atacaţi de mucegai, trebuie să pulverizezi soluţie antimucegai peste ei înainte de a-i curăţa. 30 de euro pe metrul pătrat este costul mediu pentru anveloparea unui imobil, potrivit reprezentanţilor ROMEPS ALTERNATIVĂ Absorbanţii de umiditate alungă mucegaiul Într-o locuinţă, umiditatea nu trebuie să fie mai mare de de 60%. Pentru menţinerea unui nivel constant, putem apela la dezumidificatoare. Astfel de aparate pot fi puse în orice cameră unde există un exces de umezeală, cum ar fi băile care nu au ferestre sau un sistem de aerisire. Un astfel de aparat pentru baie costă circa 400 de lei şi are o rată de extragere a umidităţii de 250 ml/zi. Dezumidificatoarele cu o capacitate mai mare, de 10 sau 20 de litri pe zi, costă de la 700 de lei în sus, putând ajunge şi la 1.200 lei. Pentru spaţii mici precum pivniţe, rulote sau debarale puteţi folosi absorbantele de umiditate care nu se alimentează de la priză şi care au preţuri accesibile. De exemplu, un astfel de aparat poate fi găsit şi la un preţ de până în 80 de lei. Citiţi şi:
- Cum luptăm cu igrasia
- Soluţiile care ţin mucegaiul departe de casă